27 februarie 2016

Africa

”Look, take it from me. If I tried to explain in detail it would be months and months before you even got a glimmer of what gives. My soul is like a pawn shop. I mean it’s filled with unredeemed pleasures, old clarinets, and cameras, and moth-eaten fur. But,” I said, ”let’s not get into a debate over it. I am only trying to tell you how you make me feel out here in this tribe. You’re great, Itelo, I love you, I love the old lady, too. In fact you’re all pretty damned swell, and I’ll get rid of those frogs for you if I have to lay down my life to do it.”

19 iulie 2013

Persambe Safranbolu



In timp ce scriu asta se aud greierii in gradina izolata a unei vile otomane restaurate din secolul 18 in orasul vechi Safranbolu, niste domni  canta la chitara si beau ceai. Este 11 noaptea si alaturi sta un ceai fierbinte, al saptelea probabil pe seara asta. Se simte nevoia unei pipe, din pacate doar Marlboro.

se ia un KTM 990 sau un GS 650, chiar si un TA din 2001, se studiaza bine sa zicem Turcia, se cumpara un GPS care e tatal tuturor gps-urilor, se presupune ca te descurci relativ bine la nivel de gravel roads cel putin, iei cort, chibrituri si cani de tabla si pleci. Asa ar fi o diferenta specifica:  locuri in care nu ajung pantofarii de moto, departe in munte sau pe fasii de nisip pe malul marii, pentru oameni in the know, cu repere care nu se gasesc pe Lonely Planet ci poate pe Horizonsunlimited. 

Pentru altii diferenta specifica a motocicletei este pe drumurile vechi.  Drumurile vechi unde mergi de exemplu de-a lungul coastei intre Persembe si Bolaman si te apleci in curbe, e pustiu, e foarte verde si foarte misto. (desi ieri autostrada parea solutia perfecta dupa camioanele Georgiei).

Drumul vechi dintre Persembe si Bolaman este practic in top trei al acestui trip alaturi de Georgian Military Highway si Sudak-Feodosia. Primul si al treilea sunt din aceasta categorie a drumurilor uitate. Iar partea cea mai placuta de pe GMH este exact cea mai putin circulata. De asta imi inchipui ca mersul prin salbaticie trebuie ca e foarte ok.

Despre adaptari: cand mergi prin locuri cu moto, mai ales singur, intri intr-un soi de conexiune directa cu locul care nu mai este mediata prin filtrul culturii careia ii apartii. Adica sigur ca e mediata, dar faci asta singur, nu vorbesti cu nimeni, nu faci filtrare si interpretare in timp real. Cand esti cu cineva te miri sau razi sau ii dai dracului. Cand esti singur esti direct acolo- te miri ma tarziu, seara, sau deloc. In loc sa interpretezi, traiesti. In timp real iei totul in piept. Mergand singur cu moto ai pe de o parte contactul direct cu mirosul si cu ploaia si cu drumul si pe de alta parte cu domnii astia care canta la chitara intr-o noapte otomana, cu negustorul de dulciuri, cu rusul, cu babushka.

Unul din efectele acestei lipse de mediere este faptul ca simti ca ai fi putut fi fara nici o problema rus sau turc. Dimitrie Cantemir dupa Stanilesti pleaca si traieste la Moscova restul vietii. I could do that. You could do that. Pe peretii vilei otomane de la 1700 sunt picturi cu care conectezi imediat. Adica, ce vreau sa spun, poti sa fii oricand si altceva. 

Bun. Drum superb pana la Bolaman. Apoi, spre Samsun vine o ploaie domnule din aceea cu pisici si caini. Ceea ce duce la schimbarea drumului planuit pe coasta, pe la Sinop, si mergi in interior. Cap compas Istanbul. Vreo patru ploi pe parcurs, viteza viteza viteza, la o vreme motorul incepe sa mai tuseasca, dar nefiind tehnic preferi sa ignori, el te ignora. Peisaje superbe in platoul anatolian, sincer par exact peisaje turcesti, nu prea vezi sau simti cine stie ce regat pontic ci direct selgiucizi. Mers intins.

Cand mergi intins, opresti rar sa faci poze si asta ti se pare pierdere de timp. Totul ti se pare pierdere de timp, mergi ca Ana lui Manole, prin ploaie si furtuna (literally), prin spangi, prin fum si baionete, bagi. Esti practic un spectator, ai putea sa stai pe loc si ecranul sa se deruleze. DAR NU POTI SA TE OPRESTI.  Fiecare oprire este timp pierdut. Sase sute de kilometri mai tarziu te opresti in cel mai incantator oras turcesc pe care l-ai vazut vreodata. Pe care nu trebuie sa il ratezi, iti spun. Se numeste Safranbolu.

17 iulie 2013

Batumi Persambe


In timp ce mergi cu motocicleta ai nevoie de un soi de concentrare. Procentul care iti ramane pentru procesare e destul de mic insa observ ca ideile care se vehiculeaza la momentele respective sunt mai fixe si repetitive. De unde trag eu concluzia ca pentru oamenii astia mai simpli lumea are mult mai putine intrebari si pare mai clara. O alta concluzie ar putea fi ca motocicleta te face mai prost. 

dupa mai mult de zece zile pe drum deja se dezvolta un soi de rutina cand intri in camera- cutia 1, 2, 3, tank bag, haine curate, haine mai putin curate, dusul, etc, pur si simplu ergonomie. De unde se poate specula ca ordinea este un produs secundar al lenei.

Dupa ce am plecat azi dimineata din Batumi am avut obisnuitul soc dat de traficul din Georgia. Am gresit, am gresit amarnic cand ma plangeam de traficul din Rusia, imi pare rau. Georgienii la volan sunt niste hiene. Am navigat, am exersat rusa inexistenta, am spus glume rasuflate, ei bine, nu am reusit sa gasesc sticker cu Georgia. La un moment dat singurul om care vorbeste engleza in Batumi si e foarte simpatic si amabil si conduce un X5 argintiu mi-a spus ca el nici nu crede sa existe asa ceva pentru ca el nu a vazut la nimeni. Dupa care, empatic, imi spune sa fiu atent cu motocicleta, people drive like crazy, yeah, tell me about it.

Ma extrag din oras cu un pocnet in urma, beau un suc de ultimii lari (in timp ce inchideam usa la magazin mi-am amintit de la Ondina cea cu clasicele ei de acum o mie de ani despre lari si penati ca zei privati ai romanilor, oare ce etimologie au banii astia locali georgieni, asta ramane pentru un alt moment).  Pentru momentul asta la care v-ati decis sa va spun eu cum e cu drumul va spun ca vama georgiana a fost un-doi pac stampila ca si la intrare iar in vama turca, pe care o stim cu totii atat de bine de la escapadele de Istanbul, ei bine, e mai bine decat la granita cu Bulgaria. Pac pac, doua zambete patru stampile, I am in.

Si incepe, nu va mint, incepe draga domnule Occidentul. Occidentul este lat, cu cel putin doua benzi pe sens (trei in orase), este lung, gri si neted, iti place de mori. Urli in casca (mi s-a intamplat de nu mai mult de vreo patru ori in calatoria asta) deci urli in casca si bagi gaz, pentru ca Occidentul este intre munte la stanga si mare la dreapta, este ireprosabil si aproape gol. Da, expresia cea mai tare a Occidentului nu este democratia ateniana, catedralele sau Magna Charta (nu stiu daca se scrie C sau ch si nu am chef sa caut). NU. Occidentul este autostrada curata si civilizata pe care esti relaxat si stii ca nu se urca nimeni pe tine. Sunt benzinariile din care poti cumpara prostioare si dulciuri si unde nici nu ai nevoie sa schimbi bani pentru 400 de km pentru ca peste tot se accepta carduri.

Acum, nu sunt un avocat al confortului occidental. Nu, e foarte important sa te duci in curtea altor oameni si sa te asezi la masa cu ei si sa vezi cum merge treaba acolo. Dar la un moment dat obosesti asa de etnologie din asta si vrei (ca acum ceva ani in Asia) un avion Austrian Airlines, in acel caz Occidentul era Mozart la imbarcare venind dintr-un terminal unde oamenii erau lungiti efectiv pe jos.

A fost, va spun, minunat. Nu doar confortul ci si marea plumbuita marin din dreapta, cu unduirile drumului largi ai timp sa te uiti in dreapta la mare si in stanga la munte fara sa iti fie frica de vreun Kamaz, deci a fost absolut G E N I A L. 400 de km de blana pura, ca sa dam credit domnului Mihai Barbu care a devenit  vrem nu vrem bardul necontestat al calatoriilor cu motocicleta.

nu cred ca sunt biker. Adica, ma gandeam anume ca important e drumul (si nici o barca nu m-ar deranja). Imediat ce spui „eu sunt biker“ deja universul se inchide asupra ta cu un click de aluminiu click clack si pa alte optiuni. Decat biker mai bine calator. Adica ma gandesc la mers in „stan“-uri, Asia Centrala, dar e posibil sa vreau un van vechi Volkswagen pentru asta. 

Anyway, ce poate va intereseaza este ca am trecut prin orase foarte ok, am mancat undeva langa Trabzon –este Ramadan si ti-e un pic jena sa te uiti la domnii care beau ceai dupa ceai in timp ce tu te indopi-  si am mers mai departe. Am trecut de orasul recomandat de un prieten (care era interesant fiind la originea, o sa radeti, cireselor) pentru ca mai era vreme si am oprit dupa 300 clicks (ar spune Leslie) pentru o baie lunga si lenesa intr-un golf pustiu. Si baie de soare.


Apoi am trecut printr-o ploicica de doua minute si in final m-am oprit sa schimb caii la posta din Persambe, un sat linistit de pescari pe malul marii unde am mancat chestiuni bune la un restaurant care organizeaza traditionalele mese de seara din vremea Ramadanului.

Ultima bucata a fost pe, dupa expresia unui localnic, pe „ioc autobahn“, adica nu autostrada, acesta fiind un drum laturalnic. Am gandit la acest „ioc autobahn“ si cat spune el unui roman- de unde vine ioc si de unde vine autobahn. Ioc. In fine. In catunul de care va spun sunt trei bancomate pe o raza de 50 de metri, chemarea la rugaciune este de foarte aproape, mancarea este divina, nu exagerez, divina, si cum sa spun, totul e deosebit de ieftin. Stiam asta, dar o sa o repet asa in soapta: I love Turkey.  

16 iulie 2013

Stepansminda Tbilisi Batumi


Incepi cu „oane water please, no gas“. Asa incepi. Nici o reactie initial, discuta intre ele, apoi o decizie brusca si se aduce o sticla de cola. Reiei cu o slavona veche: adno voda, no gas. A, e mai clar. Vine si zice ceva gen adin lari. Adica zero cinci euro. In Georgia apa este ieftina, multe alte lucruri nu sunt.

Duminica am plecat din Stepansminda dupa o seara lunga cu francezi, britanici –de exemplu un tip care luptase in Falkland si acum era profesor de arheologie. Echipa de arheologi investiga granita imperiului persan care multa vreme a fost pe Caucaz. Discutii lungi lungi. Mai ales cu francezii ce voteaza Hollande, quelle horreur.

Duminica dimineata mai dificila, urcat cu moto pana la manastire sus, nu cea mai fericita decizie ever. Coborat cu moto, si mai nefericita decizie, de data asta de neevitat. Sus la manastire, la intrare, grup mare de israelieni si vreo patru sirieni educati, accent britanic. Do you want to make peace with us? intreba o doamna. Sincer, ma durea capul de la berea din seara anterioara si am plecat. Raspunsul va fi fost complicat. Mai deoparte un grup de nemti ascultau disciplinati ghidul. Vai.

 Plecat spre Tbilisi pe Georgian Military Highway, drum evident construit de rusi undeva dupa 1800, o bucata din el ok, o alta bucata mai putin ok, in mare absolut spectaculos. Se poate observa cu usurinta ca in Georgia exista o cultura a depasitului, care este o chestie de onoare, nu asa, un artificiu pasager. Este o chestie personala. Un duel individual, iar traficul total este dat de suma acestor dueluri individuale. Decizii socante de depasire, frane, dansuri de toreador, iti pare rau ca nu ai o camera sa filmezi real time.

Am o intrebare: de ce stau vacile pe pod? Am vazut in drum circa 5 grupuri organizate de vaci, din care trei, deci mai mult de 50%, stateau pe cate un pod. pe pod, nu in alta parte. Si am trecut peste nu mai mult de zece poduri, you do the math. Ramai cu intrebarea: de ce stau vacile mai degraba pe pod decat altundeva?

Seara la Tbilisi, dupa o cazare spontana (gen mers pe strada principala, intrebat unde hotel, aratat cu degetul, zis si facut) si dupa somn ies, in aer liber se desfasoara Tbilisi beer festival. (Paranteza: a nu se cumpara niciodata varianta pdf a unui ghid de calatorie, e o prostie, cand ai nevoie e undeva in bagaj departe.)

Domnule, astia din Georgia danseaza de rup. Una din caracteristicile filmelor cantate este ca asa deodata West Side Story like actorii izbunesc si canta, surprinzator (dar pentru ei firesc), si de aici fiorul artistic. Asa e in Georgia cu dansul. Aia cantau cantau ceva jazz folkuit si la un moment dat unul din cei de pe scena lasa rusinea deoparte si pac, la dans. Ei, ce sa vezi, si audienta raspunde in kind, imediat, domnite cu rochita, tati cu copii pe umeri, hipsteri cu camasutze si conversi se avanta la dans cu totii, toti ca unul. Freakish, says me.

In fine, papa, somn. A doua zi de presupus turistica insa o lene groasa apasa ca o intrebare importanta nerostita, stai in pat, mai dormi, intr-un final iesi. Turism clasic. Tre sa va spun ca nu imi place Tbilisi, iaca, am spus-o, are o spoiala de cultura veche in special religios/arhitecturala, restul e implant tzarist si mai apoi sovietic. Peste care cateva orori moderne de plastic. Orasul vechi despre care vorbeste Lonely Planet e un turist trap mic si obosit, barurile overpriced, murdar, miroase a pipi unde nu trebuie sa se intample asta, in fine. Nu e bine. Adica de, e interesant, dar nu e cum zice la Lonely Planet.

E o probleme cu astia de la LP, totul este extraordinar, deosebit de frumos etc, ca un fel de sfaturi de calatorie din revistele pentru femei, nu zice nimeni odata asa pe fatza, frate, e cam nasol, miroase a pipi, mergeti si voi in alta parte. Ei asuma ca ai luat deja decizia atunci ei bine, fiti fericiti cu ea, mirosurile oricum trec.

Sunt multe parti bune cu Georgia, mancarea e excelenta, vinul la fel. Oamenii sunt mici de inaltime, femei si barbati deopotriva. Ele sunt asa cam brunete, ei cu pieptul inainte, se-nfoaie adesea, vorbesc tare, cu gesturi largi.

Un fel de cultura de sat de crescatori de vite, grand village, cu cutite ascunse la carambi.

Alte lucruri bune: au existat ca stat independent doar pe perioade foarte scurte din istoria lor insa si-au pastrat identitatea. Vreo 400 de ani emirat arab, apoi persani, apoi rusi, iar persani, in final rusi de la 1800 pana la 1991. Din 1991 pana in prezent au avut nenumarate raboaie civile, iar in prezent au trei regiuni separatiste fiecare cu razboiul ei- Abkhazia, Osetia de Sud si Adjaria. In fine, you get the picture, le place scandalul.

Iaca nu am fost atat de PC precum LP.

Pe de alta parte Tbilisi e modern, bustling, conversi si blugi rupti, muzica buna la terasa, unele baruri subterane cu muzica ruseasca, e plin de energie si e complet vestic, nu ai spune ca e in Caucaz. Se vorbeste engleza in masa la cei tineri, deloc la cei batrani, care in schimb vorbesc rusa. Rusa nu cred insa ca isi va pierde caracterul de lingua franca, se pare ca spatiul ex sovietic nu e doar unul al resentimentelor ci si unul unit de un destin dominat de slavi.

Dulciuri: baclavale, sarailii, deci ma-ntelegi de unde. Suveniruri poti cumpara cornuri de vita din care se bea vinul si numeroase sabii, iar doamna care reprezinta Mama Georgia cu cei 22 de metri de aluminiu ai sai are o sabie si o cupa de vin la indemana. Destul de clar.

In ciuda unor chestiuni neplacute totusi simti puterea staruitoare a culturii georgiene care nu stiu daca e mare dar stiu ca e incapatanata. As zice totusi ca arhitectura religioasa este armeana, but who am I to judge.

S-au desovietizat intens si aproape complet si asta spune multe despre intensitatea sentimentului national. Uneori se simte Asia Centrala, in special la arhitecura caselor vechi, in bucatarie sau in unele consoane. Care consoane domina aproape ridicol vocabularul si toponimele. Mtskheta e langa Tbilisi. So on and so forth.

Sunt matze multe si slabe, lemongrass in sosuri (hate that), un chelner imi spune ca „our beer is wine“. Bine de stiut.

Astazi drum spre Batumi, 380 de km, prin doua lanturi de munti. Usor neplacut pe alocuri, de exemplu in Kutaisi a fost o surpriza generala cand am oprit pentru pietonii care traversau pe verde, am fost gratulat probabil nu doar cu clacsoanele colegilor de trafic.

Ultima ora de drum a fost superba, cu o Adjarie (alta regiune separatista) superba, plina de verdeata, relaxata, oameni ok care nu te lasa sa platesti merele ci pur si simplu ti le dau si se supara daca scoti bani. Apoi din nou Chernomore, care de maine va deveni Karadeniz.

Batumi e o explozie exotica de culoare si miros, e clar tropical cu o vegetatie ca dupa muson, mustind de verde intens. In afara de trafic (iara?) totul e perfect la Batumi, inclusiv masa cu icre rosii and all sorts of other stuff.

La o vreme primesc un sms de la un amic acid: „esti biker cu camasa si blacberry?“. In situatia in care te definesti prin mijloace de transport ai putea fi metrouer sau mergator cu trenul. Cumva, a merge cu motocicleta este pentru unii este o aventura stupida, pentru altii ceva cu care se identifica pana cand uleiul le curge prin vine, pentru altii o atitudine asumata din lipsa de repere identitare, pentru cativa placere- sau pur si simplu o optiune printre altele. In fine, evident, variatia este mare, rostul mersului cu motocicleta nu este de mantuire individuala (sau de grup, la piata Romana sau in Hell’s Angels), ci este un fel de a vedea lumea cu fundul pe ceva. Putea fi o drezina for all I care. Whatever works for you is good, nu e nevoie sa imbraci vreo uniforma.

Maine Turcia.  

15 iulie 2013

Krasnodar Kazbegi



Cred ca nu trebuie sa ai incredere in Rusia in hotelurile care au la receptie doamne cu alura de coafeze oversized. Cum sunt doamnele, la fel e camera si la fel e micul dejun. Care a fost consumat si cu o lene incredibila ma extrag din parcarea hotelului pe o temperatura solara, intr-un trafic sinistru. Dureaza circa o ora sa gasesc un loc unde se poate face un RCA pentru motocicleta. Una din temerile pentru aceasta calatorie este politia de trafic din Rusia (DPS, whatever that means) si ca idee e bine sa fii pregatiti cu toate actele necesare pentru a ajunge la o situatie in care trebuie sa inventeze motive (sa nu livrezi tu cazul).

Traficul in Krasnodar, cu opririle cu care deja m-am obisnuit, frana, intrebi „Kropotkin?“ aia zic na leva, na prava, preama si mai vorbesc ceva. Rusa suna asa foarte comprehensibil, adica ai impresia ca intelegi tot exceptand faptul ca nu intelegi nimic. Prin traficul boland si in caldura ce loveste in cap ca o sabie opresc la o reprezentanta Suzuki unde era curat frumos aer conditionat cu doua domnite amabile si placute care nu vorbesc boaba engleza, dar inteleg cuvantul Strahovka si imi deseneaza unde e locul cu asigurarea. Care asigurare dureaza circa o ora cu tot cu timpul de asteptare si am semnat, nu exagerez deloc, vreo zece hartii. Nu am idee exact pentru ce m-am asigurat in Rusia, probabil ca sa nu fiu nefericit or something, pentru ca am platit suma de aprox 1800 de ruble.

Voi motociclstiii astia mai mari poate imi spuneti si mie de unde se cumpara stickerele alea de tara- stiti voi, alea de la arati la prieteni cand vii- pentru ca a fost aproape imposibil sa gasesc in Ucraina iar in Rusia astia nu inteleg ce vreau nici daca le arat cu mana pe cel anterior de Ucraina, zambesc larg si spun Rassia. Si in benzinarii unde ar trebui sa fie nu se gasesc, ci la niste magazine misterioase pe care nu le-am identificat.

La una din opririle pentru sticker (era cam 2 dupa – amiaza si erau de facut 520 de km in ziua respectiva) la un centru de chestii auto Ivan ma invita inauntru, Ivan care are barba si pare proprietar de chopper, ca sa vezi, chiar are chopper, imi da o cafea (toata cafeaua dincolo de Dnieper este instant coffee, ness, dar toata, inclusiv la micul dejun dimineata) imi da o sticla de voda cu gas, si turuie de rupe in rusa, stie circa 5 cuvinte in egleza. Este foarte amabil, imi pune in fatza si o cutie cu napolitate si apoi ma cheama langa el la calculator si imi arata poze cu casa pe care a cumparat-o el undeva la tara, intr-un sat de zece case langa o manastire, poze cu cum face el baie la copca la minus treizeci de grade, poze cu motoarele lui succesive, poze cu el band vodca, multe poze, vorbeste, rade, ma intreaba daca mai vreau ceva. Cum ne-am inteles: ei bine, google translate in real time. La calculatorul lui el scria ceva pe google, apoi eu scriam ceva. Ei bine, merge. Aflu ca Sticker de Rassia se spune exact sticker dar cu accent pe „e“ astfel incat suna ruseste.

Am stat cu Ivan vreo ora (remember, trebuia sa fac peste 500 de km). Plec tarziu si incep sa bag gaz pe un drum clasic de doua benzi cu toate camionele Kamaz peste tine.

Eu cred ca termenul de ruleta ruseasca spune foarte foarte mult despre rusi. In trafic atitudinea este totul sau nimic, nu stim in curba asta fara vizibilitate daca vine ceva din fatza, dar intram in depasire, poate ca vine, poate ca nu. Ruleta ruseasca, o sansa din sase sa vina ceva pe contrasens.

Pana la Kropotkin sunt facut praf dupa care insa vine un fel de autostrada lina unde poti merge cu 140 in timp ce stai pe locul pasagerului, intins, clasa si confort. Pac pac.

La o coada de semafor intr-un oras pe lateral vine o Toyota alba, se lasa geamul in jos si sunt intrebat in limba noastra comoara daca vin de la Bucuresti, este Ion, am aflat mai tarziu ca e atlet in echipa Moldovei si merge la un cantonament, schimbam impresii, imi spune sa am grija cu astia in Caucaz ca sunt cam nebuni, watever that means. Discutia continua in prima benzinarie, agreem ca poate ne vedem seara.

Apropo de rusa, ea poate fi invatata prin asociere. De exemplu am invatat cuvantul referitor la mersul pe jos, care este ceva de genul „pishcom“, numai ca la prima incercare eu am retinut pishcot, dar rusii inteleg despre ce e vorba mai ales daca faci si gestul cu doua degete care merg in palma mainii cealalte. Eu pishcot, noi pishcom. Merge.

Seara opresc nu la Nalchik ci la Pyatigorsk (mereu ratez scrierea corecta) la un hotel mai bun decat Krasnodar, cu Olga de la receptie care vorbeste, minune, engleza fluenta. O masa undeva la ceva recomandare a Olgai, toata lumea danseaza , aud limbi locale care suna foarte ciudat, ceva intre turca, araba si persana, oameni cu un pic de barba, doar barbati, fara femeile respective (dar deduc ca ele exista pentru ca se aflau si copii la masa, masculini, normal, fetitele nu merita sa mearga la restaurant. In acelasi loc sunt si rusi, care sunt ca toti rusii de peste tot.

Aici a inceput deja Asia, dupa muzica tanguita orientala, dupa fetzele lor pe care simti ceva de departe si de care potential poate sa iti fie teama.

O amestecatura de rusi si kafkazki, armeanul sofer de taxi spune cand ma sperii la o posibila ciocnire si zic Rassia, el zice „Eta niet Rassia, eta Kafkaz“ si rade rade, e clar, e ceva cu oamenii astia din Kafkaz, se pare cam violenti si cu care tre sa fii cam atent. Asta e. Mi se spune cum ca localnicii vorbesc mai din gat si au o alta topica in rusa.

Dimineata urmatoare plec spre Vladikavkaz (fost fort rusesc) prin regiunea asta volatila, Kabardino- Balkaria, apoi Osetia de Nord. In drum trec prin Beslan si vad scoala cu asediul si cu copii, nu e de povestit dar e unul din locurile cele mai impresionante pe care le-am vazut vreodata.

Tot la Beslan primesc doua Cvas-uri de la un domn care cand am vrut sa platesc a platit pentru mine copilului cu cvas. Adica eram in vizita la Beslan ( printre altele fosta baza militara a rusilor in razboiul din Cecenia, care Cecenia este foarte aproape, la o aruncatura de bat, trec pe langa mine autobuze pe care scrie Groznai).

Inainte de Beslan nu scap si sunt prins la o linie continua de trei domni politisti cu arme automate in banduliera (o forma mai eficienta de a face controale, parca esti mai respectuos cand vezi cum atarna AKM-urile alea). Muler Muler zice unu, niet Gruzia, te intorci inapoi si asta – permis si regsitration- il luam noi, gata gata, ai terminat calatoria. Toti repeta pe rand niet Gruzia. Ofer ceva ce am la indemana, e prea putin, Niet Gruzia. Tre sa merg pana la bancomatul din apropiere. Merg, bancomatul nu merge.

Ma intorc. Niet Gruzia, tre sa ma intorc inapoi, gata, se confisca, ma impusca, situatia e nasoala. Am scos altceva ce aveam la mine, o privire de aprobare pe care o stiu din tari mai propiate de noi, maladetz, da-i drumu‘. Si asa am fost usurat de povara administrarii unor asset-uri lichide.

Trec prin Nalchik, apoi Vladikavkaz apoi urc in Caucaz.  

Ti-ar placea in Caucaz. Incepe direct din campie, fara introduceri, in priza directa pereti masivi de piatra, urci urci si ajungi la vama timp in care a inceput sa ploua torential. Cat ploua, dar exact cat ploua, o vamesa blonda si tanara ma tine de vorba in ruseste, nu inteleg nimic, dar ne zambim reciproc un pic mai mult decat prevede regulamentul militar rusesc. Hmm.

Trec mai departe si ajung la Kazbegi unde incepe Gruzia. Georgia. O cu totul si cu totul alta mancare de peste.