De dimineata

Curs cu Cartarescu foarte tanar la Iasi. Intr-un amfiteatru mare in aer liber., vorbeste in engleza Sunt student. Cumva ajung sub scandurile podelei, ma catar apoi pe peretii laterali masivi, din piatra, foarte vechi, ca de ruina romana. Reintru prin spate. Intre timp il aud ca intreaba cine e interesat de literatura ca o aventura. Se aud voci. Apoi intreaba despre ceilalti care sunt rock and roll. Ii spune unuia- aud  ce zice celalalt doar ca un murmur infundat- you are so full of Shire. Se rade. Altuia ii zice fuckaduckus. Se rade iar. Reajung deasupra si ma asez langa o tiipa care are prieten. Dar ma intereseaza. Sunt tanar ca atunci la vremea aia. Catarescu zice ceva de doua rauri in Africa, Nilul si unul cu nume latin. Al doilea este cel cu adevarat african. Pe el, zice, a castigat un tip Waldemar o cursa recent la un concurs de ambarcatiuni cu rame. Un neamt de langa mine zice cu glas tare ca un commie. Eu ii dau in gluma peste ureche si zic Polish, nu commie. Se rade, rade si neamtul. Cartareacu tanar spune nume de scriitori americani si cum nu o sa-i ratam ca sunt foarte misto. It will be an adventure, promite.

Taxo dermie

In "The Analytical Language of John Wilkins," Borges describes 'a certain Chinese Encyclopedia,' the Celestial Emporium of Benevolent Knowledge, in which it is written that animals are divided into:

• those that belong to the Emperor, 
• embalmed ones, 
• those that are trained, 
• suckling pigs, 
• mermaids, 
• fabulous ones, 
• stray dogs, 
• those included in the present classification, 
• those that tremble as if they were mad, 
• innumerable ones, 
• those drawn with a very fine camelhair brush, 
• others, 
• those that have just broken a flower vase, 
• those that from a long way off look like flies. 

This classification has been used by many writers. It "shattered all the familiar landmarks of his thought" for Michel Foucault. Anthropologists and ethnographers, German teachers, postmodern feminists, Australian museum curators, and artists quote it. The list of people influenced by the list has the same heterogeneous character as the list itself. (https://multicians.org/thvv/borges-animals.html?fbclid=IwAR1On2aYj6jubDj2jm8RYIyAC8ngm0p407-oiwwVmGsCbNiRVsZA79-kWM4)

Vittorio Emanuel

Ploua suvoaie in Gondar si trotuarul luceste ud in lumina farurilor cand sari din tuk-tuk. E intuneric pe strada si hotel Ethiopia cu curbele lui de femeie care danseaza Charleston ti se pare un adapost bun. Fulgera, apoi auzi tunetul. Te grabesti si intri in holul cochet al cladirii construite de italieni in vremea razboiului. Usa de lemn cu geamuri mari pocneste tare in urma ta. Inauntru, desigur, curentul electric este intrerupt, cum este de multe ori. Paharele de pe mese reflecta lumina palida a unei lanterne de la bar, tragi un scaun si te asezi. Dintr-un colt intunecat apare o silueta si comanzi un shai, ea da din cap in felul acela in care aprobarea e o aruncare de barbie in sus. Deasupra ei vezi un poster, pentru ca ti s-au mai obisnuit ochii cu intunericul, este o harta pe care scrie mare Ethiopia cu fonturi model Humphrey Bogart. Este varianta mare, cu tot cu Eritreea si accesul la apele calde ale Marii Rosii, pline de pesti colorati si scufundatori nemti.
E liniste, pentru ca nimeni nu vorbeste si amicul S s-a dus sa caute niste wifi undeva peste strada. Stai pe scaun si bei din ceaiul foarte dulce si foarte fierbinte. Umbrele trecatorilor sunt proiectate pe ferestrele inalte ale parterului de masinile care se invart in sensul giratoriu din Piazza. Sala este aproape goala si barul din lungul peretelui este dominat de un espressor enorm care pare turnat in fonta pentru a incapsula etans fanteziile africane ale unui maior italian de cavalerie. Sa spunem Vittorio Emanuel.
Ploaia rapaie si ti se face somn. Esti la al doilea ceai si ti-ai intors scaunul spre intrare ca sa vezi mai bine siluetele de afara. Timpul lui Vittorio Emanuel se amesteca cu timpul tau, apoi se intoarce S si comentezi ca e o vreme de anii 40, el zice ca e reinterpretarea moderna Hong Kong a temei, tu zici Wong Kar Wai, pentru ca si in filmele aluia ploua mult. Si gata cu hotel Ethiopia, iesi afara sa cauti un tuk-tuk.

ritual

In jurul focului, pe scaunele minuscule, stau un cuplu de americani tineri, ghidul lor, doua localnice si doi romani. Scaunele sunt stranse unul langa altul pentru a prinde umbra zgarcita a unui copac, soarele paraie incandescent. Alaturi o masa la fel de joasa joaca inegal pe o radacina de copac.

Americanca plange incet in spatele ochelarilor de soare, poti vedea asta daca esti foarte aproape si in unghiul corect. Dupa un timp una dintre tipele de langa instalatia de facut cafea se ridica si apropie de nasul fiecaruia o craticioara arsa plina cu boabe innegrite. Miroase intens a mic dejun de hotel bun, intr-o dimineata pe Croisette. Americanul aproba absent, ghidul nu se uita la cratita. Femeia ridica din umeri, se intoarce langa foc, se apleaca si toarna cu atentie boabele intr-un cilindru de metal, fara sa scape pe jos nici una. Cealalta, asezata pe scaun, incepe sa bata incet si ritmic continutul mojarului improvizat cu un soi de vergea de fier. Pe cap poarta o panza colorata in diverse nuante aprinse de rosu si priveste cu buzele stranse spre standul de suveniruri lipit de peretele muzeului. Are ochii mari si bine conturati, mana i se misca precis. Colega sta pe vine si flutura un carton intetind focul mic de sub ibric apoi dintr-o cutie de tabla inscriptionata numara cateva lingurite cu glas tare. Asteptam minute bune chirciti, ascultand bocanitul surd al macinatului.

La un moment dat doamna cu ibricul toarna un strop de fiertura aburinda intr-o cana de metal ce nu pare foarte curata. Spala cinci cesti trecand apa dintr-una in alta cu grija apoi le boteaza cu cateva picaturi negre din cana. Se indreapta de spate si toarna cu ibricul de sus in cestile mici, o parte din lichid sare in jur pe tava. Cum scrie la ghid, pentru spirite.
Bem incet, cafeaua este minunata. Americanca si americanul sorb solidar din cescute apoi isi spun cateva cuvinte. Din pacate, nu se aude.
Femeia care macina rade deodata tare si e mai bine intre obeliscurile de granit din Axum.

brr, oita, brr

Si ce inseamna numele tau?
All day long, raspunde Maku.
Orizontul este presarat in toate directiile cu moturi de munti, care mai jos se transforma in coaste albicioase si abrupte, randuri peste randuri, aparand si disparand dintr-o ceata fainoasa.  Vazuta de sus, de pe conul retezat unde este si satul, valea se intinde pana departe, patata de umbrele norilor izolati si albi dimineata apoi din ce in ce mai adunati spre pranz. Dupa ora 3 se transforma in valatuci negri, pe margini cu mici tornade care se unesc cu dintii ferastraielor din jur, scapa cativa stropi anticlimatici apoi pleaca. Suficient cat sa cari cu tine hainele de ploaie dar mult sub potential. In timp nu mai iei geaca, realizezi ca show-ul nu are finalul asteptat. Pe la 5 soarele apare din nou, parleste grabit pentru ca dupa aceea sa plonjeze spre apus. Crezi ca te inseli, in schimb amicul S confirma ca la ecuator soarele apune mult mai repede. Iti amintesti ca aveai cumva informatia dar nu gasesti nici o explicatie logica. Nu, nu te uita la telefon, ca nu ai net.
Acum, cand vorbim de ore, aici chestiunea e mai relativa decat pare - ora folosita de locuitorii Abisiniei (ce nu a fost colonizata niciodata, doar indecis cucerita de cativa italieni plictisiti pentru vreo sase ani) e in urma sau inainte, nu iti prea dai seama, cu, sa zicem, sase unitati. Un sofer de dubita alba japoneza explica natural ca ora 1 e la rasarit. Ceasurile nostre masoara timpul european, farang, importat si mult prea exact.

Mustele si vanzatorii de suveniruri impartasesc un soi de persistenta comuna, se insinueaza agasant sub nas si nu poti scapa decat intr-un tarziu cand obosesti de dat din maini. Dupa ce treci de grupurile lor compacte si urci zece minute pe scara lunga catre Yemrehana Kristos, manastirea din secolul 11 situata spre poalele Abune Yosef (4,200 metri), printre copacii nefiresti ca intr-o expeditie pe scoarta planetei de clasa M condusa de capitanul Picard, Africa, cu toate literele mari mai degraba, AFRICA, incepe sa se vada din ce in ce mai departe. Peste dealuri si vaile imense, peste casele rotunde tukul care imprumuta forma lor de OZN tuturor cladirilor, de lemn, lut sau beton, peste oamenii care zambesc cand te vad si te urmaresc cu o curiozitate decisa si naiva in acelasi timp.

La intoarcere e deschis geamul dubitei. Se conduce repede aici pe drumul de o banda, impartit doar cu magari costelivi si pietoni agatati cu bratele de bete lungi sprijinite pe umeri. E un curent rece, te uiti peste copacii rari si plati ca niste farfurii pana la muntii de la marginea vaii. Si deodata iti dai seama ca iti place Africa, pentru ca fara indoiala, se vede prea-bine, esti aici, desi spalatul des cu dezinfectant, descaltatul la intrarea in biserici si numaratul birr-ilor soiosi te distrag de la acest fapt simplu. It grows on you, iti spui, cum altfel decat in engleza.
E bine in Africa.
In alta ordine de idei, moneda, scrisa birr, se pronunta exact brrr din brrr, oita, brr.