Africa

”Look, take it from me. If I tried to explain in detail it would be months and months before you even got a glimmer of what gives. My soul is like a pawn shop. I mean it’s filled with unredeemed pleasures, old clarinets, and cameras, and moth-eaten fur. But,” I said, ”let’s not get into a debate over it. I am only trying to tell you how you make me feel out here in this tribe. You’re great, Itelo, I love you, I love the old lady, too. In fact you’re all pretty damned swell, and I’ll get rid of those frogs for you if I have to lay down my life to do it.”

sub nuc

cum este cu putinta Brebenar.

"Cate ceva din Ovidiu- Arta iubirii. As vrea o viata tihnita, la tara, citind asemenea carti, eventual si in original. Carti ca asta nu se citesc pe fuga dupa cum vinul vechi nu se bea ca berea: autorii mari (mai ales cei vechi) ar trebui cititi pe indelete, eventual sub un nuc sau sub un tei, ar trebui savurati cum se cuvine si cum merita.
Cred ca mai pot face asta, nu sunt prins in ritmul dracesc al mileniului nou inceput. Si o sa fac, o sa ma mut definitiv la Basarabasa in cel mult doi ani, altfel nu se poate. Platon, Plotin, Seneca sau Marcus Aurelius, chiar Epicur, nu se citesc in graba, in asteptarea cinei, stirilor de la ora cinci sau a meciului de fotbal transmis din Belarus."

Droguri de ianuarie

o saptamana de ianuarie in care trebuie stat acasa intre carti ca intre perne mari.
Povesti lungi cu cai. Istorii. Jurnale de calatorie. Bildungsromane. Carti cartonate precum cele editate in Chisinau.
Eupsihii literate.

Michel Tournier, Celebrari

Am cu Tournier o relatie compulsiva: imi place. Scurt or lung, abscons onctuos (in Vineri sau limburile) sau sprinten sfatos cu barba, imi place. Trilogiile: un delir un dans un dervis.

Sandvis, plaja este de la un capat cu Vineri sau limburile Pacificului, cu o prima lectura neinspirata si aproape socata prin clasa a cincea (crezusem ca e un remake la Defoe). Reluate mai tarziu, mustesc fluorescent ca o papaia abandonata pe nisip.

In capatul cestalalt al plajei textele sprintene din Celebrari, paradoxale si aforistice cum numai un batran intr-un sat francez poate sa scrie. Care are in buzunar o lume cu tot cu regula ei de functionare (regulile ei multiple de functionare). care stie ca aceasta aparenta asezare nu e un sistem (oroare), ci niste ziceri aproximative, linistitoare. Si care se bucura: de vin, de cuvinte.

Iti vine sa fii batran ca Michel.

despre seductie

De la camasa lui Noica (cultura ca vesmant) la bordelul de fatza. Adica, un compromis intre spatiul profan cotidian si cestalalt spatiu (extras dar continut).

"Bordelul pe care il amenajeaza spiritul atunci cand ajunge sa se impace cu carnea se numeste cultura. Orice om ar trebui sa treaca prin bordelul culturii.

Numai cine a intrat si a poposit o vreme (lunga) acolo poate spera sa-si gaseasca un drum al lui"

Liiceanu, Despre seductie

Djuvara, Amintiri si povesti mai deocheate

Azi-noapte Djuvara, in vreo ora jumate. Povestile nu sunt deocheate deloc. Vorbesc despre o lume ca un desert turcesc cu nuca. Care a disparut apasata sub blocurile cu muncitori din Militari. Te ia asa un soi de ciuda reactionara de-ti vine sa te inrolezi in garzile albe.

Drum bun, ciresari!

Dumnezeu s-a nascut in exil a lui Horia Vintila, o carte cu semnul lui Ovidiu. Un fel de nostalgie mare neagra (sau euxina).
Mi se pare ca tot ce are legatura cu Ovidiu- afara poate de Ars Amandi, care e fun, un fel de sonata- e mai degraba in registrul requiemului. Si nici macar, pentru ca nu e tragic, ci doar lipsit de speranta.
Intors la carte, imi place si ma mir ca Horia Vintila e destul de putin cunoscut la noi.
Are parfumul unui Buzzati, la marginea desertului de unde vin frigul, sarmatii si getii si uneori femei calde si tacute. Dara fara manierismele lui Buzzati, cu simt al unei constructii care nu e, cum se poarta, cinematografica, ci narativa. Inteleg prin narativa o constructie care prin fabula mai mult sau mai putin concreta da semn de ceva care ar putea fi dincolo de personaj, de concretul imaginii si de detaliu, care te lasa cu curiozitatea nesatisfacuta, in acest interruptus, in limbo, unde au stat mereu povestile bune. Povestile bune nu te rezolva, ca faptul divers, ci te abandoneaza pe malul Danubiului privind ca prostul catre ce ar putea fi.

Legat de semnul lui Ovidiu, cand eram mici am citit toti Ciresarii, cea mai nostalgica parte, volumul cinci, era despre Publius Naso. De fapt despre un monument daca imi aduc bine aminte.
Si m-am uitat azi prin Pontice. Domnule, asta era trist, nu gluma. Cu toate ca in traducerea lui Eusebiu Camilar suna destul de peizan :).

Filip Florian, Zilele Regelui

Iara surprins de Filip Florian de data asta cu o carte dupa parerea mea mult mai buna decat cele anterioare.
Zilele regelui este o fresca alerta baleind fara hopuri intre fereastra publica si cea privata a unor vremi despre care la noi s-a scris mult si prost, despre care istoria ne spune in genere prostii si despre care eu personal in genere nu inteleg mare lucru. Ce pot insa sa zic este ca simtul ironic (auto ironic), intuitia si voluta poezata a lui Filip Florian aduc aici in sufrageria rosie mahalaua adanca si intensa care este Bukresh intre Bulgaristan si Macaristan, intre Cuza (Principate) si Independenta (Romania).
Personajele principale par a fi Carol I si Joseph Strauss- dentistul inteligent- insa de fapt e vorba despre naivitatea chinurilor facerii unui neam ce nu se poate elibera de scepticismul si stangaciile slugarniciei, de intriga gregara, de imposibilitatea de a face, de imposibilitatea de a tacea respectuos.
Romania tanara este o mahala barbara si murdara care cu suspiciune se fereste de progres si randuiala, in care mosierii au dosit caftanele pentru a pastra instinctele abile de intriga si capatuiala in dauna folosului public, in care imposibilitatea de a accepta anterioritatea vreunei valori lasa sa transpara ca eficiente doar politici de limita.
Karl, un capitan neamt de familie buna, a luat doua Principate aservite Portii cu jumatate din bugetul apararii delapidat de ministru insusi si le-a administrat incapatanat, impotriva vointei tuturor, catre un regat independent si modern. Cateva zeci de ani. Un efort dramatic, sustinut, obstinat care nu este recunoscut ca atare, drept ceea ce este- geneza insasi a Romaniei ca stat.
Mai multe se stiu despre politicieni ca Bratianu, un tembel isteric care il aduce pe rege cu scopul de a-l manipula pentru ca mai apoi sa fie implicat pana la gat in republica caragialesca de la Ploiesti si in alte marafastacuri complet lame.
Ca in fabula lui Mandeville intoarsa pe dos, si ca intotdeauna la noi, scaldati pana la brau in viciile publice, inglodati, nevolnici (nu se poate) si tristi (la dracu), suntem salvati de privat- de cautatura albastra a ochilor Elenei Ducovici, de placinte bune, de o casa calda si pravalie cu vad bun la Lipscani.
Gropile si cainii Bucurescilor de azi capata o intemeiere istorica, o linie genealogica precisa iar Romania publica, gazeta, fituica, ne reaminteste ca aici fericirile sunt doar private. Si bine ca sunt.
Filip Florian salveaza inca o data ce trebuie salvat zilnic (e bine dom’le aici), si, in doing so, scrie o foarte tare carte, scrisa bine, intens. Caleidoscop, privire atenta, imaginatia acurata a detaliului consonant cu realitatea istorica. Ades poezata, cu consistenta calda si mirositoare. Cu dragostele de tot felul.
Aaa- ce nu mi-a placut: aventurile motanului cu pisica Ritza. Nu am inteles ca cauta acolo, dar daca vrea el e putin lucru de facut.

Epistolar

Oarece relatie incerta cu Epistolarul, pe care cu siguranta il citesc cam tarziu intr-o ordine, nu-i asa, paideica.
Fraze saltate si cascade abundente trag pe firul apei in jos pentru ca mai la vale sa se impotmoleasca in culoare verde de matasea broastei, maluri romanesti (ca Bahluiul, de exemplu).
Multe orgolii, unele elegante (Paleologu), altele grotesti (Radu Bogdan), altele pastisate in linii groase (Marin Tarangul). Cei mai dramatici ar fi abulicii aparatcici, atinsi la lingurica de 'nuca tare' a paltinisimului. (asta cu nuca tare cred ca e o vorba a lui Nae Ionescu despre legiune-sau sa fie Vulcanescu?).
Un aparatcik cu deosebire enervant este Ion Ianosi, fraze din vremuri uitate prea devreme in care bunavointa unui tembel din sistem era diferenta dintre tipar si sertar.

In fine, pe unde e clar si rapid place si transporta din nou in aerul rarefiat de la Paltinis. Acum nu ca as avea organ pentru filozofia de sistem- vai, nu e pentru contabili- dar asa, da bine dom'le un pic de intransigenta in ale spiritului. Mai putin romanism caldut si mai mult radicalism cu staif si poate nu vom fi scuipati de pe limba Domnului (Matei).

Amin Maalouf- Cruciadele vazute de arabi

Excursie in istoria islamului militant unde tonul de lamentare retorica acopera adesea vocea obiectivata a istoricului : civilizatia, orientala si credincioasa, este amenintata de barbarii occidentali. Solutia este jihadul, endorsed, lupta fara mila impotriva infidelilor inamici ai lui Dumnezeu.

In schimb parfum de orient cald, Acra, Ierusalim, Tripoli, Damasc, Bagdad (Harun murise), Antiohia, relatiile dintre rumi (bizantini) si franci (cruciati), selgiucizi (turci) si arabi- dinamic, filmat cu camera in mana. Stilul alert de ziarist prin citare in serie legata a cronicarilor arabi, secvential. Evident, nu este o carte pentru un istoric cat o carte de introducere intr-o paradigma- cruda si directa (vai Kuhn, am lesinat imediat).

Actorii se succed, multe nume, aliante surprinzatoare intre factiuni, principate crestine si diversi begi atabegi locali si, mai ales, caimacul de pe lapte este perspectiva- dinspre est. De la ei incoace, in oglinda, invers.

Am tinut cu rumii (Alex Comneanul and stuff) dar, evident, si-o iau lamentabil de la toata lumea.

pe langa asta

Victorii definitive, uluitoare cu o mana de oameni (cavalerii)-

« aroganta francilor atisese limitele absurdului: la inceputul lunii martie 1118, regele Baudoin, cu exact doua sute saisprezece cavaleri si patru sute de pedestrasi a inceput invadarea…Egiptului. In fruntea trupelor sale reduse a traversat peninsula Sinai, a ocupat fara probleme orasul Farama ajungand pe malurile Nilului in care se imbaiaza, precizeaza glumet Ibn-al-Athir »

O civilizatie cruda in care regula politica elementara este kill or be killed. Este de bun simt sa omori toti fratii la preluarea domniei. Printesa Zomorrod isi omoara fiul pentru a se casatori cu rivalul acestuia.

Barbarii- murdari. Necivilizati. Justitie rudimentara, nu sunt gelosi-deci sunt barbati slabi. Curajul lor e inexplicabil. Au un imam denumit patriarh. Medicina ingrozitoare. Mortalitate infantila masiva.

Satisfactii precise de duminica cu gripa.

Urbancolia

A inceput bine, white water rafting, in a flow- se vede ca domnul Dan Sociu e de formatie poet. Chiar premiat.

Seamana la inceput cu V. Mituri peste mituri, urbane, in pasta.

Am fost dezamagit (light) mai pe urma. Cartea nu respira, e claustrofoba, intr-un colt. Are rabufnirea scurta a poeziei pe distante mici, la o suta de metri. Pe 5000 si mai sus se impiedica, tremura din boltzuri, se indoaie in vant si buff, se darama ca un sopron atelier de tamplarie la Tecuci. Spun ca domnul Sociu, din Botosani, are acea intuitie fina, ploiesteana, a intorsului din condei in ac de par dar… pierde din suflu pe spatii largi, in pusta. Imi aduce aminte de poezia lui Marius Ianus. Da chiar, ce o mai fi facand marius ianus ?

JP Morgan catre Ford

"Cu toate acestea, a continuat gazda, admir ceea ce ai facut. Desi, recunosc, am presimtiri negre in legatura cu un automobil lasat pe mainile nu stiu carui mongoloid care are cateva sute de dolari de cheltuit, trebuie sa admit ca viitorul este al dumitale"

E.L. Doctorow, Ragtime

picture:

Ford and Model T in Buffalo, New York, 1921

Books and Britannia

Baiuteii fratilor Florian, extrem de bine scrisa, alert, sinestezic, literatura de buna calitate cu promisiuni pe alocuri de foarte buna. Dupa ceva vreme vom vedea lucruri speciale de la acesti domni, daca vor avea metoda si dedicare pentru literatura in sine- ii paste primejdia ziaristicii doara.

Radu Paraschivescu, Ghidul nesimtitului- boring. slabut.

Irvine Welsh, Filth- literatura de cinema prost. Violenta verbala, detritusuri, pornografie mascand slab un scriitor de mana a saptea. In curentul care inlocuieste literatura cu secventialul cufurit de cinema american, incercand sa spuna ceva dar reusind doar sa se agite transpirat. Poate reflectand dealtfel structura, moravurile si unsorile unei societati, britanice ea dealtfel, in disolutie, navigand dezordonat intre tolerante excesive si intolerante rau mirositoare.

Britannia does not rule the waves anymore. Din pacate. Mi-am dat seama la muzeul maritim din Greenwich- lume putina, exponate debile si peste tot foarte vizibila rusinea de-a fi fost invingatori si administratori de imperiu.

Altcumva literatura unei vremi spune multe despre vremile si tara in cauza.

Cartile ca scrisori intre prieteni (Sloterdijk) spun totul despre prietenii respectivi. Cartile ca mituri solidarizante ale unei societati s-au fumat, societatile se (des)solidarizeaza la televizor.

Peter Solterdijk, Reguli pentru parcul uman

Imi place Sloterdijk.

Reguli pentru parcul uman porneste de la Scrisoarea pentru umanism a lui Heidegger si merge intr-un spatiu aproape interzis dupa Nietzsche- datoria omului de a se imbunatati pe sine.
Umanismul nu si-a dus la capat misiunea pentru ca dupa asezarea omului in centrul lumii nu a continuat antropodiceea prin cultura (sau nu a putut sa continue, pentru ca i-au lipsit instrumentele). Cartile scrise si societatile de cititori (prieteni) nu au reusit ceea ce de fapt ar trebui sa fie scopul ultim al culturii- imbunatatirea subiectilor.
Intr-o lume contemporana complet dezinhibata, scaldata in violenta, posedata de medii cvasi-culturale de entertainment si in care umanismul clasic a devenit o componenta de nisa, datoria filosofului ramane aceea de a gandi solutii de ameliorare a omului, de re-civilizare. Iar omul este acel animal care se imbunatateste pe sine, in cetate, civitas, civilizand si fiind civilizat.

un alt fel de batrani

Despre morti numai de bine, insa descopar citind un volum de dialoguri cu Paler ca acest domn nu a iesit niciodata din filmul comunist. La doua decenii dupa revolutie discursul sau este dominat de Eugen Barbu si plagiatul din Incognito, de polemici cu Vadim in Saptamana si Luceafarul. Nu are la inima deloc condamnarea comunismului. Dupa initiativa fun cu generatia expirata (din Cotidianul), spune despre Djuvara ca e un batran cu nadragii in vine care nu ar trebui sa se gudure pe langa tineri. Nu pare sa inteleaga ca nu e vorba de un conflict intre generatii ci intre dinozauri nocivi si restul lumii.
Simpatizez cu el doar cand este reactionar, deplange soarta culturii si marlanizarea publica si privata.
Nu e insa un mare merit, oricine ajunge la nivelul lecturilor de liceu poate avea intuitia fluiditatii axiologice a vremilor recente.
Vedem cu oarece surpriza insa ca fostul director al televiziunii comuniste in 70, redactor sef al romaniei libere pana prin 80 si membru al CC al PCR, Paler avea naivitatea (tupeul?) sa aiba opinii recente si, mai ales, sa le strige cu glas tare de pe zidul cetatii.
A fost o furnica ce a tacut si a muncit asiduu, din frica si egoism, la temeliile terorii. Ei au fost esentiali pentru edificiu. Pentru ca mai apoi, la Antena 3 (unde altundeva) sa deplanga vremile si initiativele lui Basescu. Pentru noi, rusinea e o chestie despre care citim in romane.
Ati gandit ca printre batraneii simpatici pe care ii vedem pe strada sunt si cei care au pus umarul la comunismul nostru local? Bumbesti livezeii, Iliestii. Care au votat FSN si in somn. Simpla lor existenta permite proliferarea unor canalii de magnitudinea motanului Felix.

Pygmalion

Ondaatje la BBC, with fellow writers and readers. Evident, pacientul englez. In timp ca Almasy a existat sub forma unui explorator ungur ce a trecut un spion peste liniile incerte de front, Hanna si Kip sunt personaje fictive dintr-o nuvela anterioara, reluate.
Povestea este despre cum se ataseaza de personajele create, despre cum apar si iau forma lucruri locuri si oameni care inainte nu sunt, procesul este fascinant prin complexitatea lui narativ- discursiva, in pasi- unde nu era nimic, ia forma ceea ce spui. Si mai apoi, odata modelat, expus, personajul exista “mai degraba” decat realitatea in sine (whatever that is, Locke should know better).
Un genist din Irak suna si spune despre cum l-a simtit pe Kip, real si aproape, tunnel vision, spune.
Interpretare mai veche- despre cum existi cu atat mai mult cu cat esti expus mai mult constiintei altora, functioneaza si pornind de la personaje (mume?:) din fum. Odata creati, si mai ales expusi, Hanna si Kip capata forma si sens, reale.
Despre cum realitatea se indoaie, ca si lumina, in vecinatatea unor puncte gravitationale, si prin nise patrund contese si domni cu joben- gandeam la balzac si “starea civila” alternativa. Un fel de discurs despre second life? :)))) cam asa suna, vad

bruckner

In general am bunavointa cu carti si autori. De mult nu am mai intalnit un text peltea mai dezgustator decat Pascal Bruckner. Nu cred ca are cum sa rascumpere timpul petrecut cu o suta de pagini. I will simply write it off.

Pielea, Curzio Malaparte

“Pielea” este o carte de citit toamna, si dupa the quiet american al lui Green. Este despre americanul stenic si despre europeanul innodat si in final destinat a fi “belit de cel mai simplu”. Carti despre o lama a lui Occam care subtiaza tesatura realitatii pentru a o face transparenta si lizibila pentru cel care nu se complica cu traditii si rococo, decat in forma lor pragmatica, simpla si.. buna. Cu striatii vizibile, bine si rau.
Inteleg ca a scris bine si Kaputt, insa Pielea este o fresca fina si precisa, in nota de lamentare a invinsului, ca un plans la zidul templului dupa damnarea natiunii, in soarele calm al toamnei de Neapole. Citind o biografie observ ca Malaparte e prodigios, un tip care a experimentat, unul dintre acei care intai face pentru ca apoi sa povesteasca, o specie ciudata care a apus aproape complet din biblioteci dupa razboi- in 1922 ia parte la marsul fascist asupra Romei, e arestat de Mussolini in repetate randuri pe perioade lungi, e un aristocrat conservator, cu opinii precise - homosexualii nu sunt exact a lovely bunch iar optiunile feminine sunt .. feminine, e un fascist de moda veche, din aia deziluzionati care imi fura simpatici, care au crezut ca pot lua inapoi ce luase revolutia franceza prin marsuri cu camasi negre, s-a vazut mai apoi ca marsurile de domni care au bate se termina prost pentru toata lumea, inclusiv pentru aristocrati.
Mi se pare ca aduce un pic cu Papini. Ca si cancan (ar putea fi scris mare pe coperta intai, s-ar vinde mai bine) a fost plasata la Index Librorum Prohibitorum- index de carti interzise/cenzurate de catre biserica Romano-Catolica. Tre sa ma uit mai bine in astea, aici de exemplu, vad potential.

Completare: spre sfarsit cartea se rafineaza si se sublimeaza in parfumuri fine ale aristocratiei de sud italiene. Nu mai este lamentarea papiniana ci imensa nostalgie albastra a sudului, cu miros de vin de Capri aspru si sec. Este un Lampedusa mai ironic si mai cinic, cum ne sta bine acum dupa deziluzii. Ce imi place insa la astfel de carti sunt certitudinile... este o carte care te lasa linistit spunand despre lucruri care au fost si au sa mai fie, asa cum au fost. are locuri unde aduce cu craii.

Timeo hominem unius libri

Recunosc ca in ultima vreme sunt complet absorbit de “omul recent”. As cita cu creionul pe peretii toaletei din Cool Cat si langa “multumim vlad nanca”. Stiu ca e un holism si ca are parti inaderente si nepotriviri de piese. Totusi sunt prins in mecanismul care imi pare ca spune, in stilul livresc si pretentios pe alocuri cu care ne-am obisnuit toti, ceea ce as fi vrut sa spun. Si complet. Weltanshauung.

Cand am cumparat exemplarul meu, recent, in iarna, un tip cu ochii ficsi si stralucitori de la casa la Carturesti imi spune usor soptit si complice ca a citit-o de trei ori.

Stim ca va trece, cum au trecut si Jurnalul fericirii, Mill si altele. Dara urmele raman adanci, ca femeile iubite. Si pana la urma suntem suma acestor urme.

P.S. ceva cunostinte pasagere (fii ai “noii stangi care nu citeste ceea ce citeau ceilalti pentru ca e vechi si pentru ca sunt oameni care mor de foame in Africa”) mi-au spus pe ton indignat ca nu le place Patapievici si nu citesc asa ceva pentru ca era la cinemateca Eforie cu o tipa cu fusta scurta, extrem de scurta, odioasa.

sete de repaos

Sambata de romanizare post jet lag asezonata cu 'terminatul reluarii' Jurnalului de la Tescani. O patrundere saltata intr-un picior ( ca la 'Ali'), vesela, intr-un teritoriu uitat. Un fel de ordine a cuvintelor (logos?) care nu se cuvine sa treaca asa repede. Am ras-reras la citatele Ilf si Petrov, got to read some of that again. Si pentru revenire pe pamant romanesc poate ceva Steinhardt. Si patristica :). Ei nah. Doua zile la Moeciu, o branza cu smantana si cartofi prajiti cu usturoi (macinat in mojarul de piatra adus de peste mari :)