Filip Florian, Zilele Regelui

Iara surprins de Filip Florian de data asta cu o carte dupa parerea mea mult mai buna decat cele anterioare.
Zilele regelui este o fresca alerta baleind fara hopuri intre fereastra publica si cea privata a unor vremi despre care la noi s-a scris mult si prost, despre care istoria ne spune in genere prostii si despre care eu personal in genere nu inteleg mare lucru. Ce pot insa sa zic este ca simtul ironic (auto ironic), intuitia si voluta poezata a lui Filip Florian aduc aici in sufrageria rosie mahalaua adanca si intensa care este Bukresh intre Bulgaristan si Macaristan, intre Cuza (Principate) si Independenta (Romania).
Personajele principale par a fi Carol I si Joseph Strauss- dentistul inteligent- insa de fapt e vorba despre naivitatea chinurilor facerii unui neam ce nu se poate elibera de scepticismul si stangaciile slugarniciei, de intriga gregara, de imposibilitatea de a face, de imposibilitatea de a tacea respectuos.
Romania tanara este o mahala barbara si murdara care cu suspiciune se fereste de progres si randuiala, in care mosierii au dosit caftanele pentru a pastra instinctele abile de intriga si capatuiala in dauna folosului public, in care imposibilitatea de a accepta anterioritatea vreunei valori lasa sa transpara ca eficiente doar politici de limita.
Karl, un capitan neamt de familie buna, a luat doua Principate aservite Portii cu jumatate din bugetul apararii delapidat de ministru insusi si le-a administrat incapatanat, impotriva vointei tuturor, catre un regat independent si modern. Cateva zeci de ani. Un efort dramatic, sustinut, obstinat care nu este recunoscut ca atare, drept ceea ce este- geneza insasi a Romaniei ca stat.
Mai multe se stiu despre politicieni ca Bratianu, un tembel isteric care il aduce pe rege cu scopul de a-l manipula pentru ca mai apoi sa fie implicat pana la gat in republica caragialesca de la Ploiesti si in alte marafastacuri complet lame.
Ca in fabula lui Mandeville intoarsa pe dos, si ca intotdeauna la noi, scaldati pana la brau in viciile publice, inglodati, nevolnici (nu se poate) si tristi (la dracu), suntem salvati de privat- de cautatura albastra a ochilor Elenei Ducovici, de placinte bune, de o casa calda si pravalie cu vad bun la Lipscani.
Gropile si cainii Bucurescilor de azi capata o intemeiere istorica, o linie genealogica precisa iar Romania publica, gazeta, fituica, ne reaminteste ca aici fericirile sunt doar private. Si bine ca sunt.
Filip Florian salveaza inca o data ce trebuie salvat zilnic (e bine dom’le aici), si, in doing so, scrie o foarte tare carte, scrisa bine, intens. Caleidoscop, privire atenta, imaginatia acurata a detaliului consonant cu realitatea istorica. Ades poezata, cu consistenta calda si mirositoare. Cu dragostele de tot felul.
Aaa- ce nu mi-a placut: aventurile motanului cu pisica Ritza. Nu am inteles ca cauta acolo, dar daca vrea el e putin lucru de facut.

Epistolar

Oarece relatie incerta cu Epistolarul, pe care cu siguranta il citesc cam tarziu intr-o ordine, nu-i asa, paideica.
Fraze saltate si cascade abundente trag pe firul apei in jos pentru ca mai la vale sa se impotmoleasca in culoare verde de matasea broastei, maluri romanesti (ca Bahluiul, de exemplu).
Multe orgolii, unele elegante (Paleologu), altele grotesti (Radu Bogdan), altele pastisate in linii groase (Marin Tarangul). Cei mai dramatici ar fi abulicii aparatcici, atinsi la lingurica de 'nuca tare' a paltinisimului. (asta cu nuca tare cred ca e o vorba a lui Nae Ionescu despre legiune-sau sa fie Vulcanescu?).
Un aparatcik cu deosebire enervant este Ion Ianosi, fraze din vremuri uitate prea devreme in care bunavointa unui tembel din sistem era diferenta dintre tipar si sertar.

In fine, pe unde e clar si rapid place si transporta din nou in aerul rarefiat de la Paltinis. Acum nu ca as avea organ pentru filozofia de sistem- vai, nu e pentru contabili- dar asa, da bine dom'le un pic de intransigenta in ale spiritului. Mai putin romanism caldut si mai mult radicalism cu staif si poate nu vom fi scuipati de pe limba Domnului (Matei).

Caragiale catre Eminescu:"Kant asta al dumitale trebuie ca era un moftangiu"

dimineata pe la 11

Dupa o noapte lunga, vin din Patagonia (familia Schroeder - remember major McNabbs?), sesiuni in JAM, dansuri domnisorite si Unicum, in fine, la capat vine somnul.
Somnul vine pana la ora 11 dimineata cand o voce metalica cu accent panonic pronuntat, ireala, seaca, SF, Odiseea Spatiala, incepe a repeta pana la exasperare, tare, direct intre ciocanel si scarita: "dear guest, there is a fire in the hotel! Please proceed to the nearest exit!". and again. and again. deasupra ei de la un punct incepe sa urle si o sonerie. E unul din momentele in care realitatea sare balbadac! in apa de ramai si te uiti de pe mal, usor prostit. Imbracat haotic, inghesuit haine in geanta, fuga pe scari, etajul 14, hotel comunistoid gen Inter. Fuga fuga, round and round pana jos unde sunt anuntat calm ca a fost un exercitiu. Na. Hospitalitate panonica.

Amin Maalouf- Cruciadele vazute de arabi

Excursie in istoria islamului militant unde tonul de lamentare retorica acopera adesea vocea obiectivata a istoricului : civilizatia, orientala si credincioasa, este amenintata de barbarii occidentali. Solutia este jihadul, endorsed, lupta fara mila impotriva infidelilor inamici ai lui Dumnezeu.

In schimb parfum de orient cald, Acra, Ierusalim, Tripoli, Damasc, Bagdad (Harun murise), Antiohia, relatiile dintre rumi (bizantini) si franci (cruciati), selgiucizi (turci) si arabi- dinamic, filmat cu camera in mana. Stilul alert de ziarist prin citare in serie legata a cronicarilor arabi, secvential. Evident, nu este o carte pentru un istoric cat o carte de introducere intr-o paradigma- cruda si directa (vai Kuhn, am lesinat imediat).

Actorii se succed, multe nume, aliante surprinzatoare intre factiuni, principate crestine si diversi begi atabegi locali si, mai ales, caimacul de pe lapte este perspectiva- dinspre est. De la ei incoace, in oglinda, invers.

Am tinut cu rumii (Alex Comneanul and stuff) dar, evident, si-o iau lamentabil de la toata lumea.

pe langa asta

Victorii definitive, uluitoare cu o mana de oameni (cavalerii)-

« aroganta francilor atisese limitele absurdului: la inceputul lunii martie 1118, regele Baudoin, cu exact doua sute saisprezece cavaleri si patru sute de pedestrasi a inceput invadarea…Egiptului. In fruntea trupelor sale reduse a traversat peninsula Sinai, a ocupat fara probleme orasul Farama ajungand pe malurile Nilului in care se imbaiaza, precizeaza glumet Ibn-al-Athir »

O civilizatie cruda in care regula politica elementara este kill or be killed. Este de bun simt sa omori toti fratii la preluarea domniei. Printesa Zomorrod isi omoara fiul pentru a se casatori cu rivalul acestuia.

Barbarii- murdari. Necivilizati. Justitie rudimentara, nu sunt gelosi-deci sunt barbati slabi. Curajul lor e inexplicabil. Au un imam denumit patriarh. Medicina ingrozitoare. Mortalitate infantila masiva.

Satisfactii precise de duminica cu gripa.