sunt vechi, domnule

"Sunt acuzat ca sunt paseist. Recunosc - sunt paseist! Tocmai fiindca, astazi, corectitudinea politica si spiritul post-modern au o asemenea fobie, o asemenea alergie la trecut, la traditii, la valori... nu vor sa auda de valori traditionale, familia, Biserica, armata - oroare! Se dau bibliografii la universitati in Occident, cu titluri nu mai vechi de cinci ani. Sa mai vezi dumneata cu Pascal, cu Aristotel, cu Platon? Vai, nimic! Numai Foucault in cel mai bun caz".

"Pisicile noastre nu mai stiu sa se joace cu ghemul: care ghem? Cine mai are ghem de lana? Pisicile noastre sunt frustrate de ghemul de lana. Daca lumea citeste iPad si asculta audiobook si eu aud la tara, prin fan "ola! ola! Maria!", atunci sa caut si eu ghem, sa dau la mâțe, sa crape mâțele jucandu-se cu motoceii!"

What's in a name

In 1553 Hugh Willoughby si Richard Chancellor au pornit din Deptford in cautarea unui "pasaj nord estic" spre India. Willoughby a murit inghetat in expeditie dar Chancellor a reusit sa atinga Arhanghelsk si apoi sa ajunga, pe uscat, pana la curtea din Moscova a lui Ivan cel Groaznic. La intoarcerea la Londra, Chancellor n-a pierdut vremea si a intemeiat Compania Moscovei, cu numele complet "Misterul si Compania Negustorilor Aventurosi pentru Descoperirea de Regiuni, Dominioane, Insule si Locuri Necunoscute".
(Niall Ferguson, "Civilizatia, Vestul si Restul")

Dupa 20 de ani, Marius Ianus

Trebuie sa am un examen la macroeconomie intr-o sambata, si apoi sa ascult Led Zeppelin si sa beau, si atunci abia pot sa citesc poezie.

tren

De aproape zece ore in trenul de Mandalay. Vanzatorii ambulanti s-au rarit si gesturile repezite de captatio prin introdus sub nas rate cu gat afumat lung, cap afumat melancolic si expresie afumat resemnata au fost inlocuite de vanzatori empatici care se multumesc sa incerce sa te trezeasca strangand timid de umar. Se vand lucruri de neinteles in pungi de plastic, gandu se sparie de nepatrunsul ascuns (vai Blaga, I miss you).

Un miros lung greu prajit treneaza in urma unui castron, in urma trenului in noapte, in urma pamantului in univers. Calatorie lunga de saisprezece ore din care mai urmeaza inca sase. Trenul se zguduie, din vreme in vreme pare ca s-a sfarsit sina de metal si drumul urmeaza caile vechi ale acestui imperiu burmez.
Este noapte. O noapte hurducata plina de insecte aliene care isi impart domeniul: grase pe podeaua trenului, zvelte zboara spre neoanele din tavan, altele insidioase trec de barierele de autan si nadejde in pronie. Doxyciclina e o nadejde suplimentara, de fel mai modern.
Burmezii sunt dezinteresati in aparenta, privesc prin tine, doar pentru vanzatori esti un portofel rotofei. Mosul cu palarie trendy de pe diagonala a cazut rapus de somn. Au adormit si celecincifemeicaremananca, care, surprizanzator, au incetat la un moment dat sa se hraneasca dupa ce in prima parte a drumului au deschis la intervale regulate (ritmuri ancestral tropicale) sufertase bine organizate pline de substante de culori vii, mirositoare.
Topaitul naravas al trenului intrerupe din cand in cand textul scris. Am scos laptop-ul acum cand cei din jur au cazut rapusi iar celecincifemeicaremananca au inchis instalatia portabila de karaoke care reproducea imagini si cuvinte burmeze pe hit-uri Phil Collins. Un paianjen negru sta deasupra ca o sabie gata sa cada.

Istanbul Airport

Not connected. Connections are available. O doamna cu burka alba langa un domn cu barba neagra. Stau pe scaun, domnul vorbeste tare si repezit la telefon. Doamna nu vorbeste, ea este cu domnul. In fata, pe masa, resturile unor parjituri turcesti msacrate, un fel de rovine cu nuca.
Doua ore de asteptat si nu pot citi din Islamic finance issue al FT. Pentru ca vorbim. Vorbim si bem apa dupa prajituri. Un magazin Boss. Muzica turceasca in the background. Un aeroport. Ora 21.34.