In noaptea asta am terminat ‘Degete mici’ a lui Filip Florian. O carte usor abramburita la inceput, de peste care incet se ridica aburul cetii si se dezvaluie frumoasa si calda. Cu forme sculptate, cu linii precise care insa se topesc una in alta spre a reapare mai tarziu in alte trupuri. Un echilibru fluid imbraca textul. Cateva povesti se intrepatrund sheherezadic, personajele au freamatul neliniste central (si est) european (pe undeva ar fi putut fi scrisa de Kundera), acea ironie adresata istoriei si a grand recits, zambetul incredul de femeie care nu crede in poveste dar se lasa absorbita de ea.
Am inceput sceptic si am terminat prins, ca dupa Galeria cu vitza salbatica a lui Tzoiu, acum mult timp. Am recuperat aproape uimit placerea de a citi o carte de scriitor roman scrisa in acel ton, aparent al altor vremi (optzeciste usor), familiar prin asta, insa sculpturala si hieratic rarefiata odata intrat in painea textului. Ce mai dom'le, mi-a placut.
We haven’t seen the last of this guy, sunt de parere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu