In seara asta imi aduc aminte de aventurile lui huck finn. Citite din volumul rufos la bunica si explicate lui Costel, amicul din deal. Planul era sa plecam pe un rau la vale, si mai apoi mama a descoperit sub canapeaua din bucatarie, la Braila, un colac de sarma, un ciocan, doua pungute cu pesmeti si o bucata de pastrama mucegaita care ar fi trebuit sa fie pemmican. Nu a fost sa fie. Mama mi-a spus ca de atunci inainte Mark Twain era interzis. Am citit apoi despre becky thacher sub patura in dupa amiezile tarzii in orasul cu salcami. E un oras greu, doborat sub sensul indescriptibil al istoriei si sub parfumul grav al salcamilor in verile dureroase ce atarna periculos asupra dunarii iuti. Nu se intampla nimic, atunci, decat ce razbatea ca un ecou din cartile rufoase din biblioteca bunicii. Timpul astepta ca un graur flamand deasupra unui agud.
Ce voiam sa spun era ea. In seara aceasta, oarecum diferit de altadata, ea lucea deasupra unei constelatii fade de vin rosu si vorbea si se aducea pe sine dintr-un loc al discutiei in altul. Era, sincer va spun, un spectacol. Stateam adus de spate in lumina cruda de neon, si sorbeam din vinul crud de pe masa. Ea, era, oh, frumoasa. Delicata si fina ca o sculptura in gheata. Perfectata dupa milenii de munca de un artist autist intr-o zi care se repeta, groundhog day and bill murray. Ochii vedeau miscarile ei de felina domesticita, zanganind din lantul uns cu ulei si mirodenii. Ea este aici, incredibil, si miroase atat de aproape de narile largite in vant, in foamete mare de latitudine. Ziua de ieri si ziua de azi (cu insulele lor respective) se bat in continuare la marginea ghimpata a realitatii, in schimb ea se misca, vorbeste, vai, ce o plac. Cum este ea frumoasa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu