3 & 4

Timpul gumilastic se intinde si cuprinde inauntru kilometri si oameni. Se intampla chestii si mergem mai departe, afundati din ce in ce mai mult in cascavalul plin al drumului.

144 si 136, apoi 191. Sunt simbolurile de pe cheile de la side bags. Care in romana se spun coburi, un fel de haiducism sapte cai. Am pornit acum la unu noaptea in hotel Ucraina (39 eurococo) aerul conditionat care se opinteste stahanovist si scoate un cincinal in trei ani. Este un model de colectie, asa cum cu ani in urma am vazut intr-un hotel in Delhi, cu gandaci in camera si cutii de conserva pline cu gaz in care erau introduse picioarele patului, un fel de insula de cearsafuri plutind pe gaz. Impotriva insectelor cum ar veni. Aici nu sunt insecte, dar baraitul reconfortant al aerului conditionat duce spre somn.

In fine.

Ziua numarul 3 a pornit intr-o toropeala confuza la ora zece dupa aproximativ 12 ore de somn. Motocicleta oboseste teribil si cine spune altceva sa se faca precum un covrig din Braila, Karl Marx colt cu Republicii. Inca un dush, o conversatie cu doamna babushka si plecare calare pe drumurile de nisip din Popovka. Apoi drumurile de asfalt din Popovka, apoi de asfalt din Mirnha, apoi la plaja in Evpatoria unde se gaseste autobuzul citibus cu caractere chirilice, unde se gasesc oameni la plaja si nisipuri de aur. Si caldura multa, mergi incet, nu te grabesti, esti un pic relaxat si un pic sictirit si un pic jemanfishist. Printre camioane mergi de la Evpatoria la Simferopol, spre final, dupa 150 de kilometri parcursi a la legere ca la portile orientului (in plin Levant, ma-ntelegi) ajungi la capitala hanatului Crimeei, Bakcisaray.

Acu iertata-mi fie indrazneala explicatorie, dar mi se pare ca astia de vin pe cai sunt foarte interesati de pasuni si iarba verde la fel cum trupele Wehrmacht erau interesate de petrolul din Caucaz. Din acest motiv, zic eu, tatarii din Crimeea s-au asezat asa mai spre deal - si nu la sesul ars - foarte asemanatoare dealurile cu Transilvania noastra, unde e mai racoare, mai ploios si mai verde. La fel si altii calare au ales Transilvania (by the way, daca arunci o privire la drumul maghiarilor dupa ce au parasit Uralii, zaboveste pe aici, in fine, prea multa explicatie fara de baza).

Barr barr, ajungi la Bakcisaray, dai un telefon la un amic care spune cum ca pensiunea unde a fost el se numeste intr-un fel, gasesti pensiunea, oamenii sunt amabili si tatari si vorbesc engleza. Cum sa va zic, engleza este lucru rar in Crimeea.

Aici la Bakcisaray tatarii au construit un regat (mai precis hanat) delicat si frumos ca o fecioara circaziana. Si in Lonely Planet (care ca orice carte nu scapa de aranjarile culturale in care locuiesc autorii si editorii si domnii care platesc) se plang autorii de soarta tatarilor cei delicati care au fost oropsiti de Stalin si care erau ei foarte misto aici in Crimeea. Va aduceti aminte de Mitrut (asa cred) baiatul omorat cu sageti de tatari in „Povestiri Istorice“? Sau de mitologia (ca nu pot sa zic cum se cuvine istoriografia) romaneasca care spune despre astia cruzi care dadeau foc si luau sclavi? Dragii mei Oana, Maria si Andrei, ca orice patroni ai artelor ei faceau aceste lucruri neplacute doar ca sa intretina aici la Bakcisaray aceasta curte urmasa a Hoardei de Aur, care daca ma credeti chiar e supermisto arhitectural daca ne luam dupa palatul care a supravietuit ca furiei distructive a Caterinei the Great. Care Catrina avea o problema cu viata culturala si religioasa a tatarilor. Iar in aceasta ciocnire de placi tectonice tatarii au devenit placa de subductie. Se pare insa ca, judecand dupa muezinul care cheama la rugaciune noaptea, tatarii care s-au intors dupa exodul ordonat de Stalin dau dovada ca jocul nu s-a inchis si anume intre slavi si turci inca se joaca un meci in Crimeea. Apropo, nu vi se pare ca e tare Stalin cu relocarile astea de popoare, ca un joc contrafactual metaistoric, in care poti sa faci scenarii what if si sa revizuiesti intregi migratii. Gen, cum ar fi ca mongolii sa nu fi luat Crimeea? Zis si facut, dai cu zarul, trei casute inapoi pentru mongoli, ai cazut in prapastie si mergi in Siberia. Stai doua ture.

Cazat, mers la o manastire, mers la Ciufut Kale, oras de piatra weird, apoi intors cu un cuplu de rusi din Moscova, manuitori de papusi, amabili si blanzi painea lui Dumnezeu, care m-au salvat dupa doua ore de urcat pe jos ducandu-ma inapoi cu masina lor pe un drum riscant si incert la vale, volubili, frumosi, simpatici si artistoizi, vorbind despre teatrul lor (hand theatre) din Moscova  care e foarte cool si cu care au vazut lumea. Papusari care va sa zica. Care vine perfect peste lumea asta de piatra si iarba agatata, unde se pare ca diversi au fost papushati sau papushari. E misto o fraza in Lonely Planet care spune aproape poezat ca if you were an invading  army you would surely invade Crimeea. Da, pare de invadat. Deci papusharii se potrivesc cu lumea asta de piatra de la Ciufut Kale in care intai au trait niste sarmati crestinati apoi niste greci apoi niste tatari apoi niste Karaiti. Sunt pe bune absolut fascinat de Karaiti, aceasta secta ciudata, arguably cea mai ciudata secta de care am auzit , deasupra alora din Vietnam care se rugau la toata lumea (Costel, sigur iti amintesti de ciudatii aia imbracati in alb).

Deci, karaitii sunt o secta de domni turcici care sunt, o sa radeti, evrei. Adica nu sunt evrei, ci sunt de cultura hebrew, cu scriere cu tot, iar in Evul Mediu au fost a doua religie ca importanta dupa Islam la tatarii din Crimeea. Nu credeau in Torah ci doar in Vechiul Testament, un fel de evanghelisti a l’ancienne. Adica e posibil ca unu-doi dintre tatarii care l-au sagetat pe Mitrut sa fi venit de la sinagoga, concept ciudat care intoarce un pic pe dos ceea ce era de crezut despre granitele dintre civilizatii. Deci, acesti karaiti sunt turci evrei (intelegi?) care prin minune au fost crutati de nazisti in WW2, si care au trait ei la un moment dat aici in orasul de piatra de la Ciufut Kale. In fine, complicat rau, ce ati putea retine este ca anume Crimeea este un loc amestecat. In care seara se aude muezinul si mananci la Musafir restaurant, si apoi dormi si a doua zi pleci spre Sevastopol. Nu inainte insa de un mic dejun relaxat intr-o gradina cu motani- am o teorie despre legatura dintre islam, motani si razboiul matzo-cainesc, dar despre asta altundeva. Lenea se strecoara aici in Crimeea peste tot, sunt locuri in lume care sunt populate nu de oameni  lotofagi ci de lene, ca de exemplu Vientiane, sau Chang Mai, sau Bakcisaray.

Revenind un pic la camaraderia dintre motociclisti, se manifesta in moduri surprizatoare, acum vreo doua zile in timp ce ceream indicatii de la un domn cu pepeni, absorbit fiind de comunicarea non verbala, un grup de trei motoristi au trecut pe langa clacsonand indelung, adica, vezi, exista suport. Apoi motoristul din fatza palatului hanului, care vine entuziasmat, vorbeste mult in rusa, spun Spasiba, el ridica pumnul strans in sus si striga aiuritor „No Pasaran“, in fine, camaraderie cumva confuzata ideologic, am fost pe punctul de a spune ca in Spania as fi fost mai degraba cu Franco.

Unde la Sevastopol te scufunzi cu totul in Rusia. Sincer nu prea inteleg acest pretext istoric temporar cu Sevastopol arondat la Ucraina dar in fapt plin de rusi si in fapt cu totul si cu totul rusesc, de multa vreme, cam de cand a fost luat de la tatari (vasali ai turcilor). Mi se pare o oarece prostie. Se spune cum ca Nikita Hrusciov, fiu uncrainesc, a decis ca si anume Crimeea sa intre administrativ in curtea RSS Ucraina sau cum se numea, drept pentru care acest avanpost subtropical al Rusiei a devenit mai nou parte a Ucrainei, fara sa voteze cu Timoshenko dar cu Ianukovich. In fine, long story short, am mers la Balaklava unde am vazut o baza sovietica de submarine nucleare cu atomic blast doors and all that. Se cam ridica parul pe tine cand te gandesti ce ar fi putut sa iasa daca vreun marinar trist apasa pe ceva. Subterane creepy. M-am intalnit cu niste, surpriza, romani, cu Oli din Hunedoara si prietenii lui, care amabili au facut conversatie si m-au purtat de colo colo cu masina. Oli detine oarece fabrica de paine in Hunedoara, este un tip cool care stie practic tot despre avioane si barci si motoare. Mai apoi la o bere deasupra golfului am romantizat despre Balaklava light brigade.

Ce cauta englezul la Balaklava? La Bakcisaray un grup de englezi intreba unde este localitatea „Baclava“, ei, este peste tot aici in Crimeea numai sa bei multa apa dupa. Balaklava are o istorie lunga la care britanicii sunt sensibili foarte, dar la vremea aceea nu te poti stapani sa nu te intrebi ce cauta englezul si francezul ca sa il ajute pe turc impotriva rusului? Greu de spus, oricum dupa moartea lui Napoleon al III-lea rusii au revenit la starea de dinainte de razboi, deci practic englezul mai bine manca o Baklava decat sa vina la Balaklava.

Plimbare pe faleza tzarista a Sevastopolului si tur cu barca la baza navala rusa (da, aia faimoasa cu inchirierea pana in 2025), submarine etc, chestiuni de baieti.

Apoi seara in Qbar, foarte hip, gen Amsterdam.

In dimineata asta riding to Kerch. Sa platim cazarea si sa mergem.

Day 2: Paiehali !

Dimineata la Odessa o camera explodata in nedumerirea referitoare la difereta de volum dintre bagajele la t zero si bagajele la t unu. Rezolvi, cobori, si in locul Elenei volubila si frumoasa de la receptie este Evgheni care la fel de volubil imi comunica frumos cum ca mic dejunul meu nu poate fi obtinut dat fiind faptul ca a existat o pana de curent. Pana ca pana, dar nu inteleg de ce nu am primit discount. Plec, navigand aproximativ dupa indicatiile portarului fericit dupa 20 de grivne. Intr-un final ies din Odessa printre autobuze sovietice, lazi, volgi si, da, multe loganuri. Am observat ca in Ucraina principalul produs de export al Romaniei este Loganul si Rompetrol, de-ti creste inima in tine cand vezi fructul ala galben portocaliu ciudat al lui Patriciu, care nu seamana deloc cu sigla de la BP.

De ce prinde Loganul in Rasarit in timp ce in apus prinde Duster si Sandero? Eh, aici antropologii culturale, care nu fac parte din discutia de fatza. Ce face parte din discutia de fata sunt kilometrii printre lanuri de floarea soarelui pana la Mykolaev, lan mare pe stanga, padure mica apoi lan mare pe dreapta. Un domn face poze unei doamne cu fundul pe masina pe un pat imprastiat de floarea soarelui, si un soare, ce mai soare, de iti doresti inapoi ploaia de ieri de la Buzau, dar ploaia nu e si doar lanurile de grau si galbene de floarea sorelui. Motocicleta duduie, la Mykolaev din nou dificultatea deja familiara a lipsei de GPS, intru, ma invart, intreb, ma invart in continuare. Opreste unul in spatele meu, coboara direct, zic hait, acu sa vezi lupta aici la Ucraina, el intinde pumnul spre mine vesel si zice Privet si turuie turuie din care inteleg Transalp si novaie sau ceva, are un TA nou, de aici iubirea, imi explica unde e Kherson si intr-un final dramatic si transpirat ies din Mykolaev.

Acum fac conexiunea cu cei doi motociclesti debusolati de pe un Ij verde preistoric, un fel de T rex a carui matze mecanice luceau in soare, care opresc langa mine pe cand faceam o poza la iesirea din Odesa, zic tot privet si tot pumnul intins, se pare ca e o treaba cumva intre motociclistii locali asta cu pumnul.

Astia debusolati au intrebat ceva din care am inteles cuvantul normalnia, zic si eu normalnia, eumai zic ceva international, ei seriosi si debusolati in continuare pleaca in tromba generata de matzul de Ij, eu ma uit in urma lor. Printre saraturi si miros de namol, merg merg spre Kherson, un drum destul de plictistor si intins, 200 de km de la plecarea din Odessa. Cam dupa 200 incepi sa simti oboseala, adica e un pic mai putin fun. Merg in camasa care dardaie vesel pe mine si omoara muste in draci, cred ca in viata viitoare o sa se intoarca sub forma de soseta dupa karma ingrozitoare derivata din mustul ala de muste verzi pe ea, dar in fine, asta e rostul ei, la urma urmei tot motociclistul este din aceasta perspectiva un fel de masina neostoita si terifianta de ucis muste.

Ce am observat eu aici este ca oamenii astia nu prea inteleg conceptul cum ca cineva nu vorbeste limba rusa. Adica da, vad ca nu stii, ca esti strain (curios lucru) insa in momentul cand ii lasi sa vorbeasca, si ei de cele mai multe ori au chef sa livreze asta, turuie minute bune. In rusa, evident. Nu exagerez, se uitra firesc si expresiv in ochii tai, sunt plini de inteligenta si amabilitate, si baga intens. Pam pam pam pam. Panimaiesi? Maybe. Metoda intensiva de invatat rusa. Na prava, na leva. Preama. Observati cum ca prava si preama seamana, mai ales la inceput? Ei, una inseamna la dreapta si cealalta tot inainte. Cumva intelegeti la ce duce asta in trafic sau in viata in general.

Transalpul asta a fost conceput pentru a traversa niste alpi asa micuti pentru ca fie e defect fie am eu o problema dar cu un rezervor plin fac maxim 200 si cel mai des 150 de km, ceea ce duce la rusa de benzinarie. Care merge asa. Opresti, te dai jos cu o miscare ridicola care implica doua topaituri in spate pe piciorul stang, o coregrafie stangace si deloc demna. Te dai jos, te prefaci important si obosit (obosit sigur esti), scoti pistolul de benzina si apesi, nu se intampla nimic. Iar apesi, iar nimic, la un moment dat realizezi ca trebuie sa spargi paradigma cu care esti obisnuit, vine domnul cu dintii foarte foarte strambi si baga o tirada. Poate fi Shakespeare for all I know. Intreb: card? El zice plastiki card. Imi aduc brusc aminte (o fi de la Mihai Barbu sau de undeva de pe horizon unlimited) cum ca tre sa platesti inainte. Ma intreaba cati litri. (nu intrebati cum inteleg, ca am o teorie a rusei mele genetice, si nu aveti chef de teoria mea, trust me). Nu stiu cati litri. Deci asa: nu stiu capacitatea rezervorului, nu stiu daca ala tre sa puna inainte sau dupa momentul la care platesc, nu stiu cat consuma Transalpul, nu stiu limba in care comunic, ei practic nu stiu nici cum ma cheama. M-as prezenta: so and so, dumneavoastra? Nu ma prezint, intr-o fulgerare adanca imi aduc aminte o cifra si izbucnesc trumfator: VOSEM! El intelege, eu inteleg, conexiunea a fost facuta, comunicarea s-a realizat. Platesc vosem litra, el pune apoi vosem litra, nu stiam daca va intra, a intrat si de atunci inainte am oprit si am debitat superior si direct „Vosem litra“. Uneori aparea o alta intrebare. Piatka? Hmm. Piat e cinci, benzina vad ca e de 92 si 95. Zic da, piatka, aia pun de 95. Sper ca asta inseamna. Chiar sper. Desi se pare ca merge. Am rezolvat-o si pe asta.

In toate benzinariile decente am vazut cantitati efectiv imense de pungi de chipsuri in care nu sunt chipsuri, uimire, ci pesti mici uscati. Banuiesc sarati. Pestii uscati nu sunt doar in benzinariile civilizate, ci practic peste tot, este se pare o chestiune la temelia societatii din Ucraina de sud. Fara pestii astia probabil s-ar scufunda intr-un marasm din care poate doar cvas-ul ar scoate-o. Si pentru ca veni vorba what the fuck is cvas? Nu am timp sa caut pe net, dar sigur e ceva important ca se gaseste efectiv peste tot in niste cisterne subversive la coltul strazilor proletare, pare un fel de bautura revolutionara – in mintea mea se conecteaza cu crucisatorul Potemkin si cu culoarea galben. Nevermind madelainele asociative, voiam sa va zic doar ca pe langa pesti si cvas sunt multi pepeni pe care eu ma opresc sa ii mananc de sete si cu sete, probabil pestii aia uscati provoaca o asa sete de stins doar cu cvas si in sezonul propice cu pepeni. Gata, am inteles tot.

La unul din pit stopurile astea cu pepeni o doamna bine la vreo 45 de ani se opreste, imi arata direct si fara jena fundul si probabil ma intreaba daca ii sta bine rochia/sarafanul pe fund, eu spun ni panimaiu pa ruschi, ea rade si intreaba ceva cu cuvintele normalnia si bomba, zic da, ea rade si pleaca. Nu stiu la ce m-am angajat insa. Sterg cutitul Glock standard issue Austrian Army de pepene si plec, da.

Cu motorul e misto ca te urci pe el si ai plecat, tu tu, te doare fix dorsal de ce e in spate- e o oarece filosofie de bazar aici. Am descoperit singur (am observat ca motociclstii invata ca puii de animale de la alti motociclisti mai mari, eu am invatat singur ca Tarzan or something) ca e misto sa mergi „in scari“, cu viteza de peste suta, aplecat un pic in fatza, strangand motorul intre partea de jos a picioarelor, simti motocicleta de sus pana jos, aerul in piept, vibratia in tot corpul. Azi am reusit si o depasire de autobuz in felul asta, ma perfectionez. Sunt sigur ca motociclistii astia mai mari ar rade de aceste constatari, dar invatati voi singuri in Ucraina, bai, daca sunteti smecheri.

Multe piete pe marginea drumului, improvizate, cred ca nu e asa rau lucrul asta, cumva mai bine decat Kaufland. Multa miere, mult usturoi.

Intru dupa Kherson in Crimeea, pe la oarece stramtori de vad marea aproape aproape si se schimba peisajul..Dupa stepa plata vine placinta aurie a Crimeei, un fel de 2 Mai imens, cu turisti rusi blonzi fericiti in conditii de vama de acum 30 de ani, carand in spate destinele lor rusesti de stepa impreuna cu umbrele de plaja, colaci mari si femei frumoase. De fapt sincer, aici se pare ca femeile frumoase ii care pe domni. In fine, greu de explicat in cuvinte, dar asa in scari descopar Crimeea pe un drum evident gresit care ma duce intai la Cernomorscoe something (see attached map, exhibit 1), frumos dar tarziu seara, fundul protesta de mult timp. Insa e placut sa mergi seara, in timpul zilei la temperaturi neomenesti Ucraina nu pare atat de frumoasa. Spre seara culorile se indulcesc, oamenii sunt mai frumosi si benzina tine mai mult. Stai in scari si privesti peste ei cu multumirea inexplicabila a calatorului murdar si transpirat- vai ce nebunie orgasmica e dusul apoi. Barr Barr, ti se spune ca ai gresit drumul, trebuia sa mergi prin Evpatoria, fuck it, mai pui vosem litra de benzina, razi comunici cu niste politisti evident in rusa (cum, nu stiu) si apoi, intr-un final, te ratacesti definitiv. Intre timp iti bagi picioarele din nou in aia 600 de eurococo care e pretul corect la un GPS Garmin Zumo, pe care mi-am promis in barba ca nu o sa ii platesc niciodata, dar niciodata. Esti ratacit si apare din departare in amurgul lung al Crimeii un Subaru Forester negru, cu doliu la oglinda retrovizoare. Un moment m-am gandit ca are, Doamne fereste, chiar un cadavru. Nu avea cadavru, erau trei domni care rupeau oarece engleza, au dat agitati din maini indicand o eroare majora si apoi o decizie barbateasca: sa ma tin dupa ei. Eu ma gandesc ca oamenii astia au asa evenimente importante in viata lor si ma ajuta pe mine, in fine, plec in tromba, 140-150 pe niste drumuri cu ditamai gropile peste care Transalpul zburda alpin, pac pac, vreo jumatate de ora de incep sa ma gandesc din nou la vosem litra. Cand, vad asa un soi de alb la doliul de Forrester si realizez, strafulgerat si empatic, ca domnul venea de la plaja si isi usca slipul, pragmatic, la oglinda masinii. Ha. Ca sa vezi doliu. la un moment propice slipul este recuperat. Apoi frana, iese domnul cu un Ipad si imi arata ce mai am de facut. Intr-un final dramatic ajung la Popovka unde stiam eu ca e un festival rave, la Kazantip. Ei, nu e nici un festival , va spun eu, e mai tarziu in an, imi zice mie un rus cum ca anume kanetz July-end of July, el zice luminat, da, end of July- si daca asemanam Crimeea cu 2 mai acum 30 de ani, atunci Popovka este 2 mai la sfarsitul secolului 19, cam la vremea constitutiei lui Carol.

Nu am gasit nici un bar. Nimic de mancare in afara de un strugure si doua piersici. M-am cazat cu 6 euro, am luat un taxi cu trei rusi veseli cu bere din care m-au servit, am mers in comuna alaturata unde am mancat si am baut. Si am fost mancat de tantari. Dar am vorbit cu o norvegianca superba si volubila care vorbea engleza cu accent norvegian si m-a ajutat cu de la sine imbold vazand cum ca anume chelnerul nu intelegea ca vreau trei beri odata. In fine, dupa inca un telefon de traducere cu Tania, norvegianca ia treburile in maini, ma ajuta si imi spune apoi ca e ucraineanca si invata la Oslo. Ca sa vezi.

Eh, si m-am culcat eu in Popovka cazat cu 6 euro la o babushka, in inima secolului 19, departe de ispitele civilizatiei. 580 de km (pe acelasi traseu Google da vreo 530, niste prosti).
 

Day 1: Pokadzyte, podzalusta, darogu k Odesse?

Un tip de oboseala direct, adanc si complet. Dupa ce vajaie vantul la Vizireni si zdruncina gropile la Zatoca si zboara zanatic pasari infoiate rusesti.

Odesa este un fel de Barcelona imprecheata cu un var din Sankt Petersburg. Incestuoasa, gustoasa si octanica(de la votca), vii acasa dupa zece in sosetele albe ciupite cumparate anul trecut intr-o insula greceasca din cele o mie de insule grecesti si simti in vene mirosuri estice si nu orientale, adica unde estul are un sens in sine nu ca un drum de Marco Polo inspre ceva sau venind de undeva. Nu cari nimic prin est ci esti pur si simplu acolo. Desi ai vrea sa fii doar calator, esti prins sub puterea gravitationala a prafului, a caldurii din miezul zilei, a lanurilor de grau pe care le treci dupa ce te doare fundul in saua calda, dupa ce ti se face sete, dupa ce te saturi de senin si de camioane Kamaz si de soare.

Nu are sens ce e de spus pentru ca nu e nici un fel de sens in ce e de spus. Si ce e de spus este disparat si fotografiat si sincopat in ritmul motorului, care vuieste verde viu in urechi la doua ore dupa ce ai oprit.

Ploaia:

Mergi strans in viraje si larg cand e liber si la un moment dat mirosi intai in aer (mirosurile pe motor sunt cea mai tare senzatie, dincolo de cea de libertate si cea de viteza) si dupa cum e bine stiut mirosurile te contecteaza cu creierul de reptila care sa taraste reptilian lipit de craniul tau. Simti intai in aer mai putina lumina si apoi te uiti un pic deasupra drumului  si vezi nu nori ci mai putina lumina, si apoi si mai putina lumina si apoi un soi de intuneric si atunci incepi sa simti picaturile si te gandesti fuck, acum am plecat si eu cumva fara prea mult sens cum zice Radu, si fara prea multa minte cum zice Tania, si acum in prima zi incepe ploaia, si pe ploaie o doare fix in pix si incepe, opresti, pui costumul ala complet de ploaie, dar complet, intelegi, il pui pe tine si pornesti din nou, un moldovean sadea (ghicesc Bacau) oprit langa cand te imbraci iti spune simpatetic cum ca a vazut el odata doi nemti pe niste motociclete super tari si erau misto si nu aveau lant si aveau cardan. Gandesti- GS- moldoveanul pleaca, ploaia vine, directa, adanca si completa.

Prin ploaie motocicleta se tranforma intr-un alt fel de vehicul: atent, delicat, fricos. Costumele de ploaie de la Luis te imbraca ca o placenta a civilizatiei nemtesti, cum te feresc nemtii de toate ca inger ingerasul meu, de frig, de ploaie, de frici, de baltoace, de incertitudine. Ajungi la Braila, Alin coboara jos direct din liceu (evident, Balcescu), direct, adanc si complet.

Am ajuns la Braila dupa o doua ore si jumatate.

A doua zi la vama ca la vama, o vama romaneasca la Giurgiulesti, unde intelegi lentoarea pentru ca si tu esti lent si faci parte din civilizatia asta lipita intre vest si est ca o pietricica in conversi, fara sa stie de ce, dar persistenta si atroce, cu micii si arderile ei de tot pe gratar. Adica, nu stiu daca ai inteles, esti roman dar asta nu e asa de nasol ci aproape misto (decat numaidecat cu conditia fara de care nu se poate sa nu te uiti la Antena 3, ca atunci e mai delicata situatia si analiza mai dificila).

Deci esti in vama si astepti in soare, te prajesti. Vine domnul, dai pasaportul, astepti, vine iar domnul, iar astepti, apoi Moldova, vine doamna, dai pasaportul, vorbesti moldoveneste, pleaca, vine, pleci, ajungi in vama ucraineana, vine domnul, dai pasaportul. Acum e mai exotic.

Atat de exotic incat la un moment dat trebuie sa vorbesti in engleza, ceea ce coincide straniu cu momentul in care trebuie sa platesti prima spaga sub forma ingenua a unei taxe faradechitanta de prima trecere a frontierei comunicata aproape sfios de un domn cu numele de familie Braila, un fel de taxa feudala prima noctis. 30 de eurococo, mergi mai departe.

Esti in Ucraina. Incepe ca o baie nostagica si direct adanca completa sovietica. Reni se prajeste in soare ca un chit|peshte mare, cu gropi adanci, piatra cubica incompleta si vara de stepa directa, in ritmul familiar al unor vacante trecute cand biblioteca buncii gemea proletar sub tomuri sovietice. Donbas. Asa s-a calit otelul. Agnesa partizana. Ei, daca vreodata v-ati intrebat cum e la Reni (adica daca sunteti suficient de plictisiti ca sa va intrebati cum e la Reni), ei, asa e la Reni: Cisterene cu Kvas, babusti, monesgi pe Ij, alti monsnegi, tractoare, gropi. Piata.

Dat fiind faptul ca nu detin un GPS cum se cuvine (oare se scrie intr-un cuvant?) ma bazez pe intrebare si raspuns. Tania trimite un mesaj revelator: „Pokadzyte, podzalusta, darogu k Odesse?“.

 

In acest film fara GPS esti fortat sa intri in tot felul de comunicari: cu baba speriata care vrea sa fuga, cu baba amabila care nu vrea sa fuga dar nu intelege rusa mea despre orasul Izmail. Mosul pe bicicleta care opreste, nu intelege si pleaca, celetreifemeidinintersectie care arata doua intr-o directie si a treia in alta directie, smecherul infumurat si smecherul pe scuter. Intr-un final smecherul pe scuter s-a dovedit cel mai adaptat la provocare, ceea ce ma face sa cred ca exista o oarecare solidaritate intre vehiculele pe doua roti.

Si apoi stepa. Valurita (n-as fi zis, ma gandeam ca stepa e plata, nu?).

Problema cu universul populat cu particule fine de blana al lui Mihai Barbu este ca el nu zice nimic despre ore. Orele lungi cand te doare fundul si nu poti sa te gandesti la ce faci cu mba-ul, sau ce faci ca sa faci bani, sau ce faci cu pensiunea aia Fat Cat, sau ce faci in general, pentru ca drumul te absoarbe, in acelasi timp plictisitor dar direct-adanc-complet ca o gaura neagra a atentiei. Plictis plus soare dar apoi vine o curba si te apleci si apoi simti cum toarce ascultator motorul si vibratia si dai un spritz de gaz si este/esti absolut beton. Deci Mihai Barbu vorbeste de tot felul de aventuri dar nu vorbeste de Drumul in Sine, care este personajul principal, de departe, al acestui fel de nebunie. Pentru ca este un soi de nebunie, nu este nici un fel de indoiala.

Fireste, o nebunie directa, adanca si completa.

Izmail, apoi un drum valurit, apoi intr-un final Zatoka, si prima data Marea Neagra, acest pretext in jurul caruia te invarti cum zicea Alin aseara, ca un motan roscat in jurul cozii stufoase (grisha?).

In Zatoka iti dai haina jos si ramai in tricou ispitit de toti oamenii goi care merg la mare in staiunea Zatoka unde se prajesc si se simt bine. Marea Neagra nu e maiestuoasa. E inerta ca orice fel de pretext. Pentru ca personajul principal nu esti tu (ah, oroare), sau marea, ci drumul. Drumul de la care te doare fundul. Opresti sa mananci un pepene pentru ca ti-e sete si apoi pleci mai departe. Si apoi ajungi la Odessa, unde te doare fundul si e un oras adanc direct si complet, tarist si revolutionar, despre care ai citit pe prispa bunicii odata cu descoperirea luptei de clasa intre lanurile de porumb ale Bousorului legendar, o legenda mica si cocheta din capul tau.

Ai vrea sa scrii mai mult dar esti obosit.

O camera de hotel de 90 euro nu se potriveste cu un drumet obosit ce vrei sa te dai, dar iaca cedezi la ispita civilizatiei, ceea ce dovedeste ca odata dat jos de pe motor your old self takes over, selful tau forjat prin anii in care confortul si hotelul si pielea la masina conta. Confortul e bun, zic, acum in torsul aerului conditionat. Intors de pe strazile pline si mustoase, gandind la somn, direct adanc si complet plecat la drum.

 

 

 

death by marketing

"Over time, of course, existing buyers will slowly exit the market. This slow but inevitable process of buyer entry and exit creates the opportunity to create a new game with new buyers. These changes in buyers are so important because buyer changes threaten the social consensus on which every market rests"

Identitar

"addenda: cand o sa mai merg la libraria Carturesti, o sa ma asez pe scaunul lui Cartarescu ca sa ma simt, o clipa, Cartarescu"

cartarescu, Zen