Dimineata la Odessa o camera
explodata in nedumerirea referitoare la difereta de volum dintre bagajele la t
zero si bagajele la t unu. Rezolvi, cobori, si in locul Elenei volubila si
frumoasa de la receptie este Evgheni care la fel de volubil imi comunica frumos
cum ca mic dejunul meu nu poate fi obtinut dat fiind faptul ca a existat o pana
de curent. Pana ca pana, dar nu inteleg de ce nu am primit discount. Plec,
navigand aproximativ dupa indicatiile portarului fericit dupa 20 de grivne.
Intr-un final ies din Odessa printre autobuze sovietice, lazi, volgi si, da,
multe loganuri. Am observat ca in Ucraina principalul produs de export al
Romaniei este Loganul si Rompetrol, de-ti creste inima in tine cand vezi
fructul ala galben portocaliu ciudat al lui Patriciu, care nu seamana deloc cu
sigla de la BP.
De ce prinde Loganul in Rasarit
in timp ce in apus prinde Duster si Sandero? Eh, aici antropologii culturale,
care nu fac parte din discutia de fatza. Ce face parte din discutia de fata
sunt kilometrii printre lanuri de floarea soarelui pana la Mykolaev, lan mare
pe stanga, padure mica apoi lan mare pe dreapta. Un domn face poze unei doamne
cu fundul pe masina pe un pat imprastiat de floarea soarelui, si un soare, ce
mai soare, de iti doresti inapoi ploaia de ieri de la Buzau, dar ploaia nu e si
doar lanurile de grau si galbene de floarea sorelui. Motocicleta duduie, la
Mykolaev din nou dificultatea deja familiara a lipsei de GPS, intru, ma invart,
intreb, ma invart in continuare. Opreste unul in spatele meu, coboara direct,
zic hait, acu sa vezi lupta aici la Ucraina, el intinde pumnul spre mine vesel
si zice Privet si turuie turuie din care inteleg Transalp si novaie sau ceva,
are un TA nou, de aici iubirea, imi explica unde e Kherson si intr-un final
dramatic si transpirat ies din Mykolaev.
Acum fac conexiunea cu cei doi
motociclesti debusolati de pe un Ij verde preistoric, un fel de T rex a carui
matze mecanice luceau in soare, care opresc langa mine pe cand faceam o poza la
iesirea din Odesa, zic tot privet si tot pumnul intins, se pare ca e o treaba cumva
intre motociclistii locali asta cu pumnul.
Astia debusolati au intrebat ceva
din care am inteles cuvantul normalnia, zic si eu normalnia, eumai zic ceva
international, ei seriosi si debusolati in continuare pleaca in tromba generata
de matzul de Ij, eu ma uit in urma lor. Printre saraturi si miros de namol,
merg merg spre Kherson, un drum destul de plictistor si intins, 200 de km de la
plecarea din Odessa. Cam dupa 200 incepi sa simti oboseala, adica e un pic mai
putin fun. Merg in camasa care dardaie vesel pe mine si omoara muste in draci,
cred ca in viata viitoare o sa se intoarca sub forma de soseta dupa karma
ingrozitoare derivata din mustul ala de muste verzi pe ea, dar in fine, asta e
rostul ei, la urma urmei tot motociclistul este din aceasta perspectiva un fel
de masina neostoita si terifianta de ucis muste.
Ce am observat eu aici este ca
oamenii astia nu prea inteleg conceptul cum ca cineva nu vorbeste limba rusa.
Adica da, vad ca nu stii, ca esti strain (curios lucru) insa in momentul cand
ii lasi sa vorbeasca, si ei de cele mai multe ori au chef sa livreze asta,
turuie minute bune. In rusa, evident. Nu exagerez, se uitra firesc si expresiv
in ochii tai, sunt plini de inteligenta si amabilitate, si baga intens. Pam pam pam
pam. Panimaiesi? Maybe. Metoda intensiva de invatat rusa. Na prava, na leva. Preama.
Observati cum ca prava si preama seamana, mai ales la inceput? Ei, una inseamna
la dreapta si cealalta tot inainte. Cumva intelegeti la ce duce asta in trafic
sau in viata in general.
Transalpul asta a fost conceput
pentru a traversa niste alpi asa micuti pentru ca fie e defect fie am eu o
problema dar cu un rezervor plin fac maxim 200 si cel mai des 150 de km, ceea
ce duce la rusa de benzinarie. Care merge asa. Opresti, te dai jos cu o miscare
ridicola care implica doua topaituri in spate pe piciorul stang, o coregrafie
stangace si deloc demna. Te dai jos, te prefaci important si obosit (obosit
sigur esti), scoti pistolul de benzina si apesi, nu se intampla nimic. Iar
apesi, iar nimic, la un moment dat realizezi ca trebuie sa spargi paradigma cu
care esti obisnuit, vine domnul cu dintii foarte foarte strambi si baga o
tirada. Poate fi Shakespeare for all I know. Intreb: card? El zice plastiki
card. Imi aduc brusc aminte (o fi de la Mihai Barbu sau de undeva de pe horizon
unlimited) cum ca tre sa platesti inainte. Ma intreaba cati litri. (nu
intrebati cum inteleg, ca am o teorie a rusei mele genetice, si nu aveti chef
de teoria mea, trust me). Nu stiu cati litri. Deci asa: nu stiu capacitatea
rezervorului, nu stiu daca ala tre sa puna inainte sau dupa momentul la care
platesc, nu stiu cat consuma Transalpul, nu stiu limba in care comunic, ei
practic nu stiu nici cum ma cheama. M-as prezenta: so and so, dumneavoastra? Nu
ma prezint, intr-o fulgerare adanca imi aduc aminte o cifra si izbucnesc
trumfator: VOSEM! El intelege, eu inteleg, conexiunea a fost facuta,
comunicarea s-a realizat. Platesc vosem litra, el pune apoi vosem litra, nu
stiam daca va intra, a intrat si de atunci inainte am oprit si am debitat
superior si direct „Vosem litra“. Uneori aparea o alta intrebare. Piatka? Hmm.
Piat e cinci, benzina vad ca e de 92 si 95. Zic da, piatka, aia pun de 95. Sper
ca asta inseamna. Chiar sper. Desi se pare ca merge. Am rezolvat-o si pe asta.
In toate benzinariile decente am
vazut cantitati efectiv imense de pungi de chipsuri in care nu sunt chipsuri,
uimire, ci pesti mici uscati. Banuiesc sarati. Pestii uscati nu sunt doar in
benzinariile civilizate, ci practic peste tot, este se pare o chestiune la
temelia societatii din Ucraina de sud. Fara pestii astia probabil s-ar scufunda
intr-un marasm din care poate doar cvas-ul ar scoate-o. Si pentru ca veni vorba
what the fuck is cvas? Nu am timp sa caut pe net, dar sigur e ceva important ca
se gaseste efectiv peste tot in niste cisterne subversive la coltul strazilor
proletare, pare un fel de bautura revolutionara – in mintea mea se conecteaza
cu crucisatorul Potemkin si cu culoarea galben. Nevermind madelainele
asociative, voiam sa va zic doar ca pe langa pesti si cvas sunt multi pepeni pe
care eu ma opresc sa ii mananc de sete si cu sete, probabil pestii aia uscati
provoaca o asa sete de stins doar cu cvas si in sezonul propice cu pepeni.
Gata, am inteles tot.
La unul din pit stopurile astea
cu pepeni o doamna bine la vreo 45 de ani se opreste, imi arata direct si fara
jena fundul si probabil ma intreaba daca ii sta bine rochia/sarafanul pe fund,
eu spun ni panimaiu pa ruschi, ea rade si intreaba ceva cu cuvintele normalnia
si bomba, zic da, ea rade si pleaca. Nu stiu la ce m-am angajat insa. Sterg
cutitul Glock standard issue Austrian Army de pepene si plec, da.
Cu motorul e misto ca te urci pe
el si ai plecat, tu tu, te doare fix dorsal de ce e in spate- e o oarece filosofie
de bazar aici. Am descoperit singur (am observat ca motociclstii invata ca puii
de animale de la alti motociclisti mai mari, eu am invatat singur ca Tarzan or
something) ca e misto sa mergi „in scari“, cu viteza de peste suta, aplecat un
pic in fatza, strangand motorul intre partea de jos a picioarelor, simti
motocicleta de sus pana jos, aerul in piept, vibratia in tot corpul. Azi am
reusit si o depasire de autobuz in felul asta, ma perfectionez. Sunt sigur ca
motociclistii astia mai mari ar rade de aceste constatari, dar invatati voi
singuri in Ucraina, bai, daca sunteti smecheri.
Multe piete pe marginea drumului,
improvizate, cred ca nu e asa rau lucrul asta, cumva mai bine decat Kaufland.
Multa miere, mult usturoi.
Intru dupa Kherson in Crimeea, pe
la oarece stramtori de vad marea aproape aproape si se schimba peisajul..Dupa
stepa plata vine placinta aurie a Crimeei, un fel de 2 Mai imens, cu turisti
rusi blonzi fericiti in conditii de vama de acum 30 de ani, carand in spate
destinele lor rusesti de stepa impreuna cu umbrele de plaja, colaci mari si
femei frumoase. De fapt sincer, aici se pare ca femeile frumoase ii care pe
domni. In fine, greu de explicat in cuvinte, dar asa in scari descopar Crimeea
pe un drum evident gresit care ma duce intai la Cernomorscoe something (see
attached map, exhibit 1), frumos dar tarziu seara, fundul protesta de mult
timp. Insa e placut sa mergi seara, in timpul zilei la temperaturi neomenesti
Ucraina nu pare atat de frumoasa. Spre seara culorile se indulcesc, oamenii sunt
mai frumosi si benzina tine mai mult. Stai in scari si privesti peste ei cu
multumirea inexplicabila a calatorului murdar si transpirat- vai ce nebunie
orgasmica e dusul apoi. Barr Barr, ti se spune ca ai gresit drumul, trebuia sa
mergi prin Evpatoria, fuck it, mai pui vosem litra de benzina, razi comunici cu
niste politisti evident in rusa (cum, nu stiu) si apoi, intr-un final, te
ratacesti definitiv. Intre timp iti bagi picioarele din nou in aia 600 de
eurococo care e pretul corect la un GPS Garmin Zumo, pe care mi-am promis in
barba ca nu o sa ii platesc niciodata, dar niciodata. Esti ratacit si apare din
departare in amurgul lung al Crimeii un Subaru Forester negru, cu doliu la
oglinda retrovizoare. Un moment m-am gandit ca are, Doamne fereste, chiar un
cadavru. Nu avea cadavru, erau trei domni care rupeau oarece engleza, au dat
agitati din maini indicand o eroare majora si apoi o decizie barbateasca: sa ma
tin dupa ei. Eu ma gandesc ca oamenii astia au asa evenimente importante in viata lor si ma
ajuta pe mine, in fine, plec in tromba, 140-150 pe niste drumuri cu ditamai
gropile peste care Transalpul zburda alpin, pac pac, vreo jumatate de ora de
incep sa ma gandesc din nou la vosem litra. Cand, vad asa un soi de alb la
doliul de Forrester si realizez, strafulgerat si empatic, ca domnul venea de la
plaja si isi usca slipul, pragmatic, la oglinda masinii. Ha. Ca sa vezi doliu. la un moment propice slipul este recuperat. Apoi frana,
iese domnul cu un Ipad si imi arata ce mai am de facut. Intr-un final dramatic
ajung la Popovka unde stiam eu ca e un festival rave, la Kazantip. Ei, nu e
nici un festival , va spun eu, e mai tarziu in an, imi zice mie un rus cum ca anume
kanetz July-end of July, el zice luminat, da, end of July- si daca asemanam Crimeea cu
2 mai acum 30 de ani, atunci Popovka este 2 mai la sfarsitul secolului 19, cam la
vremea constitutiei lui Carol.
Nu am gasit nici un bar. Nimic de
mancare in afara de un strugure si doua piersici. M-am cazat cu 6 euro, am luat
un taxi cu trei rusi veseli cu bere din care m-au servit, am mers in comuna
alaturata unde am mancat si am baut. Si am fost mancat de tantari. Dar am
vorbit cu o norvegianca superba si volubila care vorbea engleza cu accent
norvegian si m-a ajutat cu de la sine imbold vazand cum ca anume chelnerul nu
intelegea ca vreau trei beri odata. In fine, dupa inca un telefon de traducere
cu Tania, norvegianca ia treburile in maini, ma ajuta si imi spune apoi ca e
ucraineanca si invata la Oslo. Ca sa vezi. 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu