Un tip de oboseala direct, adanc si complet. Dupa ce vajaie
vantul la Vizireni si zdruncina gropile la Zatoca si zboara
zanatic pasari infoiate rusesti.
Odesa este un fel de Barcelona imprecheata cu un var din
Sankt Petersburg. Incestuoasa, gustoasa si octanica(de la votca), vii acasa dupa
zece in sosetele albe ciupite cumparate anul trecut intr-o insula greceasca din
cele o mie de insule grecesti si simti in vene mirosuri estice si nu orientale,
adica unde estul are un sens in sine nu ca un drum de Marco Polo inspre ceva
sau venind de undeva. Nu cari nimic prin est ci esti pur si simplu acolo. Desi ai
vrea sa fii doar calator, esti prins sub puterea gravitationala a prafului, a
caldurii din miezul zilei, a lanurilor de grau pe care le treci dupa ce te
doare fundul in saua calda, dupa ce ti se face sete, dupa ce te saturi de senin
si de camioane Kamaz si de soare.
Nu are sens ce e de spus pentru ca nu e nici un fel de sens
in ce e de spus. Si ce e de spus este disparat si fotografiat si sincopat in
ritmul motorului, care vuieste verde viu in urechi la doua ore dupa ce ai
oprit.
Ploaia:
Mergi strans in viraje si larg cand e liber si la un moment
dat mirosi intai in aer (mirosurile pe motor sunt cea mai tare senzatie,
dincolo de cea de libertate si cea de viteza) si dupa cum e bine stiut mirosurile
te contecteaza cu creierul de reptila care sa taraste reptilian lipit de
craniul tau. Simti intai in aer mai putina lumina si apoi te uiti un pic
deasupra drumului si vezi nu nori ci mai
putina lumina, si apoi si mai putina lumina si apoi un soi de intuneric si
atunci incepi sa simti picaturile si te gandesti fuck, acum am plecat si eu
cumva fara prea mult sens cum zice Radu, si fara prea multa minte cum zice
Tania, si acum in prima zi incepe ploaia, si pe ploaie o doare fix in pix si
incepe, opresti, pui costumul ala complet de ploaie, dar complet, intelegi, il
pui pe tine si pornesti din nou, un moldovean sadea (ghicesc Bacau) oprit langa
cand te imbraci iti spune simpatetic cum ca a vazut el odata doi nemti pe niste
motociclete super tari si erau misto si nu aveau lant si aveau cardan.
Gandesti- GS- moldoveanul pleaca, ploaia vine, directa, adanca si completa.
Prin ploaie motocicleta se tranforma intr-un alt fel de
vehicul: atent, delicat, fricos. Costumele de ploaie de la Luis te
imbraca ca o placenta a civilizatiei nemtesti, cum te feresc nemtii de toate ca
inger ingerasul meu, de frig, de ploaie, de frici, de baltoace, de
incertitudine. Ajungi la Braila, Alin coboara jos direct din liceu (evident,
Balcescu), direct, adanc si complet.
Am ajuns la Braila dupa o doua ore si jumatate.
A doua zi la vama ca la vama, o vama romaneasca la
Giurgiulesti, unde intelegi lentoarea pentru ca si tu esti lent si faci parte
din civilizatia asta lipita intre vest si est ca o pietricica in conversi, fara
sa stie de ce, dar persistenta si atroce, cu micii si arderile ei de tot pe
gratar. Adica, nu stiu daca ai inteles, esti roman dar asta nu e asa de nasol
ci aproape misto (decat numaidecat cu conditia fara de care nu se poate sa nu
te uiti la Antena 3, ca atunci e mai delicata situatia si analiza mai
dificila).
Deci esti in vama si astepti in soare, te prajesti. Vine domnul,
dai pasaportul, astepti, vine iar domnul, iar astepti, apoi Moldova, vine
doamna, dai pasaportul, vorbesti moldoveneste, pleaca, vine, pleci, ajungi in
vama ucraineana, vine domnul, dai pasaportul. Acum e mai exotic.
Atat de exotic incat la un moment dat trebuie sa vorbesti in
engleza, ceea ce coincide straniu cu momentul in care trebuie sa platesti prima
spaga sub forma ingenua a unei taxe faradechitanta de prima trecere a
frontierei comunicata aproape sfios de un domn cu numele de familie Braila, un
fel de taxa feudala prima noctis. 30 de eurococo, mergi mai departe.
Esti in Ucraina. Incepe ca o baie nostagica si direct adanca
completa sovietica. Reni se prajeste in soare ca un chit|peshte mare, cu gropi
adanci, piatra cubica incompleta si vara de stepa directa, in ritmul familiar al unor vacante trecute cand biblioteca buncii gemea proletar sub tomuri sovietice. Donbas. Asa s-a calit otelul. Agnesa partizana. Ei, daca vreodata
v-ati intrebat cum e la Reni (adica daca sunteti suficient de plictisiti ca sa
va intrebati cum e la Reni), ei, asa e la Reni: Cisterene cu Kvas, babusti, monesgi pe Ij, alti monsnegi,
tractoare, gropi. Piata.
Dat fiind faptul ca nu detin un GPS cum se cuvine (oare se
scrie intr-un cuvant?) ma bazez pe intrebare si raspuns. Tania trimite un mesaj
revelator: „Pokadzyte, podzalusta, darogu k Odesse?“.
In acest film fara GPS esti fortat sa intri in tot felul de
comunicari: cu baba speriata care vrea sa fuga, cu baba amabila care nu vrea sa
fuga dar nu intelege rusa mea despre orasul Izmail. Mosul pe bicicleta care
opreste, nu intelege si pleaca, celetreifemeidinintersectie care arata doua
intr-o directie si a treia in alta directie, smecherul infumurat si smecherul
pe scuter. Intr-un final smecherul pe scuter s-a dovedit cel mai adaptat la
provocare, ceea ce ma face sa cred ca exista o oarecare solidaritate intre
vehiculele pe doua roti.
Si apoi stepa. Valurita (n-as fi zis, ma gandeam ca stepa e
plata, nu?).
Problema cu universul populat cu particule fine de blana
al lui Mihai Barbu este ca el nu zice nimic despre ore. Orele lungi cand te
doare fundul si nu poti sa te gandesti la ce faci cu mba-ul, sau ce faci ca sa
faci bani, sau ce faci cu pensiunea aia Fat Cat, sau ce faci in general, pentru
ca drumul te absoarbe, in acelasi timp plictisitor dar direct-adanc-complet ca
o gaura neagra a atentiei. Plictis plus soare dar apoi vine o curba si te
apleci si apoi simti cum toarce ascultator motorul si vibratia si dai un spritz
de gaz si este/esti absolut beton. Deci Mihai Barbu vorbeste de tot felul de
aventuri dar nu vorbeste de Drumul in Sine, care este personajul principal, de
departe, al acestui fel de nebunie. Pentru ca este un soi de nebunie, nu este
nici un fel de indoiala.
Fireste, o nebunie directa, adanca si completa.
Izmail, apoi un drum valurit, apoi intr-un final Zatoka, si
prima data Marea Neagra, acest pretext in jurul caruia te invarti cum zicea Alin
aseara, ca un motan roscat in jurul cozii stufoase (grisha?).
In Zatoka iti dai haina jos si ramai in tricou ispitit de toti
oamenii goi care merg la mare in staiunea Zatoka unde se prajesc si se simt
bine. Marea Neagra nu e maiestuoasa. E inerta ca orice fel de pretext. Pentru
ca personajul principal nu esti tu (ah, oroare), sau marea, ci drumul. Drumul
de la care te doare fundul. Opresti sa mananci un pepene pentru ca ti-e sete si
apoi pleci mai departe. Si apoi ajungi la Odessa, unde te doare fundul si e un
oras adanc direct si complet, tarist si revolutionar, despre care ai citit pe
prispa bunicii odata cu descoperirea luptei de clasa intre lanurile de porumb
ale Bousorului legendar, o legenda mica si cocheta din capul tau.
Ai vrea sa scrii mai mult dar esti obosit.
O camera de hotel de 90 euro nu se potriveste cu un drumet
obosit ce vrei sa te dai, dar iaca cedezi la ispita civilizatiei, ceea ce
dovedeste ca odata dat jos de pe motor your old self takes over, selful tau
forjat prin anii in care confortul si hotelul si pielea la masina conta.
Confortul e bun, zic, acum in torsul aerului conditionat. Intors de pe strazile
pline si mustoase, gandind la somn, direct adanc si complet plecat la drum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu