Relativismul epistemologic postmodern, postuland imposibilitatea cunoasterii transculturale, tribalizeaza culturile si neaga posibilitatea cunoasterii ca exacta si absoluta (in fond, a oricarei cunoasteri, pentru ca rolul cunoasterii nu poate fi partial ci doar teleologic, mergand catre finalitate, adica in final absoluta, certa). La capat aceasta explicatie ne lasa in bratele mortii, efemeride, cu certudini imediate, ca lumina soarelui si satisfactia mancarii. Cultura ca exercitiu al mantuirii individuale si colective, in timp (temporala), dispare. Ca intr-un roman de Vonnegut, devenim animale marine in apa caldutza a unei lagune- fara memorie, fara dureri de dinti (murim devreme), fara angoase.
Scepticismul relativismului este, in mod amuzant, contrazis doar de sine- respectiv de puterea (certa si absoluta) cu care crede in valabilitatea explicatiei sale. Este vechea dilema a scepticilor clasici- cunoasterea absoluta nu este posibila, si ceea ce spun este o cunoastere absoluta.
Funny.
Doar ca asta apartine culturii clasice elene si noi ca, de exemplu, romani particulari din Bucuresti, nu putem judeca, compara sau folosi alta cunostere decat cea din paradigma noastra. Care e ea?
Un comentariu:
La philosophie ne me semble jamais avoir si beau jeu que lorsqu'elle combat notre présomption et vanité, lorsqu'elle reconnaît de bonne foi son irrésolution, sa faiblesse et son ignorance...
Trimiteți un comentariu