Mowgli. Shere Khan.

In timp ce este intuneric, ploua. De pe terasa am vazut clar cum intai au trecut elefantii, venind de la camp precum carele cu boi. Elefanti mai mici sau mai mari. Mai apoi a trecut vantul care a facut iarba inalta de dupa rau sa faca valuri lungi, grase. Apoi a venit lumina stranie si apoi a venit ploaia.
In Chitwan, in sud, in Terai, dincolo de rau incepe the national park. Adica tigri. Si Bagheera. Kaa. Am fost cu un jeep pana la un resort in jungla pentru o cazare mai up-market. O cladire inchisa, coloniala, murdara, mancata de mucegai si de jungla pana in ultima caramida. Umed. Inchis. Dulceag. In satele pe langa care am trecut water buffalos se scalda in apa, copii goi alearga prin noroi. Parintii muncesc la orez, tot in noroi. Este stuf si noroi si pamant si casele sunt facute din aceste materiale primare. Oamenii sunt facuti din aceleasi materiale primare. Dar mai directi si usor indiferenti, ca niste animale intelepte si vechi, care sunt tot timpul serioase si in treaba. Ei au treaba, ca niste tarani seriosi ce se afla, si nu se uita la europeni. Care arata in mod distinct idioti cu camerele lor de fotografiat. Nimeni nu pozeaza pentru europeni, nici macar elefantii. Avantajul e ca sunt putini europeni, putini, circa sase, albi, par goi si grasuti ca niste viermisori pentru momeala. Ceea ce probabil si sunt.
Deci aici, acum, langa jungla grasa, zemoasa. Stai, ca si altadata, sa intrebi daca realitatea este mai tare decat cartea. Greu de spus. Kipling-ul citit in dormitor sau acum, realitatea? Pe terasa, cu carlsberg, si ceva muzica buna si in departare ierburile. Aici natura bate la puncte, strategic. In camera soparle si plase de tantari. Acum malaria este printre noi, cu toata fundatia aia noua a lui Bill Gates. Malaria, ca si elefantii, doesn’t care.
E cald umed si greu, apasat, tare. Insecte grase. In ierburi, cobra. La cateva sute de metri, tigri, corcodili, rinoceri. Maine probabil ceva safari.