Asphalt Tango

In seara aceasta ma dor mainile dupa ce am cazut obosit urcand dealul de la Lacul Morii. Noaptea la doua, bicicleta, sus jos, un picior dupa altul, asa cum mi s-a parut ca se poate urban la Berlin acum trei saptamani, acesti nemti blonzi decenti subtiri disciplinati ce pregatesc o noua invazie hegeliana a spiritului in istorie. Acum la doua politistul pustan mi-a zis politicos, aveti nevoie de ceva, zic, nu am nevoie de nimic, multumesc, doar ca ma dor palmele. Am mers de la MtzR la Alexandra si ea invata pentru examen. Si apoi spre casa ma dor manile cu care de nadejde valaha m-am sprijinit in piatra asfaltului dara stii cum.. ce vreau sa zic este altceva. Acum la balcon la etajul opt deasupra parcului Politehnicii este deschis si ce vreau sa spun este exact asta: ca ni se pare normal. Este oarecum hilar ca o carie care se vede…insa, cum zice Elisafta Movila boieri dumneavoastra rusinatu-m-au paganii, zic- m-au alergat multi caini, haite nenumarate, tare, disperat, de trei ori pe Grivitei, apoi de cateva ori la Grant, in Crangasi si apoi sus in Militari. Congo, vanat pur si simplu. Am dat la pedale fara de suflu sacadat injurat de soarta de rahat a unei tari care nu se va razbate pe sine niciodata. zacem intr-un suc fara de inceput si fara de sfarsit in care cainii, caricatura constiintei noastre cu branza si smantana, ne gusta pe indelete. Ne-am terminat de mult. Acum o saptamana, intr-o dimineata, in Islington, am reluat un fragment din schimbarea la fata a romaniei. Nu s-a petrecut. Nu o sa fie. De la roxolani, slavi, cumani, au ramas tehnici de calarie si femei frumoase. Dara noi vom fi mereu, la rasul ierbii crude a istoriei, visatori la marile victorii al gandacului de Colorado. Un sofer de taxi de la cobalcescu imi spunea intr-o zi trecuta ca el asteapta o renastere spirituala a Romaniei. weird sofer, avea carti in masina. As vrea sa ii transmit pe aceasta cale ca it ain't gonna happen.