De aproape zece ore in trenul de Mandalay. Vanzatorii ambulanti s-au rarit si gesturile repezite de captatio prin introdus sub nas rate cu gat afumat lung, cap afumat melancolic si expresie afumat resemnata au fost inlocuite de vanzatori empatici care se multumesc sa incerce sa te trezeasca strangand timid de umar. Se vand lucruri de neinteles in pungi de plastic, gandu se sparie de nepatrunsul ascuns (vai Blaga, I miss you).
Un miros lung greu prajit treneaza in urma unui castron, in urma trenului in noapte, in urma pamantului in univers. Calatorie lunga de saisprezece ore din care mai urmeaza inca sase. Trenul se zguduie, din vreme in vreme pare ca s-a sfarsit sina de metal si drumul urmeaza caile vechi ale acestui imperiu burmez.
Este noapte. O noapte hurducata plina de insecte aliene care isi impart domeniul: grase pe podeaua trenului, zvelte zboara spre neoanele din tavan, altele insidioase trec de barierele de autan si nadejde in pronie. Doxyciclina e o nadejde suplimentara, de fel mai modern.
Burmezii sunt dezinteresati in aparenta, privesc prin tine, doar pentru vanzatori esti un portofel rotofei. Mosul cu palarie trendy de pe diagonala a cazut rapus de somn. Au adormit si celecincifemeicaremananca, care, surprizanzator, au incetat la un moment dat sa se hraneasca dupa ce in prima parte a drumului au deschis la intervale regulate (ritmuri ancestral tropicale) sufertase bine organizate pline de substante de culori vii, mirositoare.
Topaitul naravas al trenului intrerupe din cand in cand textul scris. Am scos laptop-ul acum cand cei din jur au cazut rapusi iar celecincifemeicaremananca au inchis instalatia portabila de karaoke care reproducea imagini si cuvinte burmeze pe hit-uri Phil Collins. Un paianjen negru sta deasupra ca o sabie gata sa cada.
Un miros lung greu prajit treneaza in urma unui castron, in urma trenului in noapte, in urma pamantului in univers. Calatorie lunga de saisprezece ore din care mai urmeaza inca sase. Trenul se zguduie, din vreme in vreme pare ca s-a sfarsit sina de metal si drumul urmeaza caile vechi ale acestui imperiu burmez.
Este noapte. O noapte hurducata plina de insecte aliene care isi impart domeniul: grase pe podeaua trenului, zvelte zboara spre neoanele din tavan, altele insidioase trec de barierele de autan si nadejde in pronie. Doxyciclina e o nadejde suplimentara, de fel mai modern.
Burmezii sunt dezinteresati in aparenta, privesc prin tine, doar pentru vanzatori esti un portofel rotofei. Mosul cu palarie trendy de pe diagonala a cazut rapus de somn. Au adormit si celecincifemeicaremananca, care, surprizanzator, au incetat la un moment dat sa se hraneasca dupa ce in prima parte a drumului au deschis la intervale regulate (ritmuri ancestral tropicale) sufertase bine organizate pline de substante de culori vii, mirositoare.
Topaitul naravas al trenului intrerupe din cand in cand textul scris. Am scos laptop-ul acum cand cei din jur au cazut rapusi iar celecincifemeicaremananca au inchis instalatia portabila de karaoke care reproducea imagini si cuvinte burmeze pe hit-uri Phil Collins. Un paianjen negru sta deasupra ca o sabie gata sa cada.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu