„Bine dispus pana la nesimtire, fanfaron, pofticios, chefliu, iute de gura si gata de sotii, greoi si usuratic, pe scurt gras, gras de rang cosmic, Falstaff..”
Nu m-am putut opri sa nu ma gandesc la acesta alergare spre rosu a domnilor si doamnelor prin parcuri. Ridicolul absolut el efortului lipsit de sens, pentru a arde calorii, straluce ca desavarsit impotriva firii.
Risc un excurs. Explicatia e probabil undeva in confruntarile dintre papistasi si reformati, cam acolo unde nesabuirea renasterii catolice face loc cumpatarii reformate ce se transforma incet in acumulare de capital si sanctifierea rolului jucat aici, in lume, prin profesie, ca Beruf, chemare (in engleza anti-papistasa „calling”, tot cu sens religios).
(Acea zicere a lui Franklin despre cum trebuie sa puiasca banii pusi deoparte, observata cred de Weber, de-a dreptul zgarcenie acceptata social.)
Baietii astia, protestantii, dau un sens religios existentei in lume qua lume, sanctifica profesia, esti damnat de la inceput asa ca ai pus-o, pune mana si munceste basically. Strange banii, care vor face si mai multi bani. Nimic nou pana aici.
Dar zic, fiind domnii astia atat de corecti si atenti cu trecerea lor prin lume, irosirea mancarii prin overfeeding este un pacat la fel de mare ca si irosirea banilor prin cheltuiala.
Asa incat redarile grafice ale vremii sunt anume catolicii mai rotunjiti, reformatii mai indarjiti si slabi rau.
Dupa cum rolul in lume trebuie sa fie conform cu cuvantul Domnului exprimat prin Beruf – sa iti faci treaba bine si sa nu consumi aiurea (ceva similaritati cu teorii moderne ale sustenabilitatii?) la fel si rolul stomacului in lume este dureros limitat la o nedemna, frugala soarta: a mentine pre-damnatul in functiune spre a produce, da, bunuri si servicii. Ok.
Adica, mancatul pe sponci e de la Dumnezeu, imbuibatul e de la nefartat.
Calugarii rumeni binedispusi catolici si Falstafii trec drept facatori de rau asociati curviei de la Roma.
In paralel cu geneza capitalismului spiritul protestant aduce in lume cultul omului slab care isi vede de treaba lui, fara sa petreaca prea mult. Modern corporate culture all the way. Nu iesi in evidenta. Faci exercitii in fiecare zi, ai asigurare de viata, contribui la pensie. Pui deoparte, esti tuns scurt. Ai o profesie. Esi slab si fit.
Teroarea fitness-ului ca si cuvant al Domnului sta asupra noastra in formele dibaci deghizate ale cultului Brave New World al sanatatii imbecile.
Sa fim gonflabili ( Huxley, va rog).
In fine. Asta pentru ca in seara asta nu am avut chef de mers la sala si am citit din Minima Moralia despre Falstaff.
Si cazul advers: redarile grafice de olandezi protestanti implica forme rotunde, urate, si pesti morti in naturi moarte.
Nu m-am putut opri sa nu ma gandesc la acesta alergare spre rosu a domnilor si doamnelor prin parcuri. Ridicolul absolut el efortului lipsit de sens, pentru a arde calorii, straluce ca desavarsit impotriva firii.
Risc un excurs. Explicatia e probabil undeva in confruntarile dintre papistasi si reformati, cam acolo unde nesabuirea renasterii catolice face loc cumpatarii reformate ce se transforma incet in acumulare de capital si sanctifierea rolului jucat aici, in lume, prin profesie, ca Beruf, chemare (in engleza anti-papistasa „calling”, tot cu sens religios).
(Acea zicere a lui Franklin despre cum trebuie sa puiasca banii pusi deoparte, observata cred de Weber, de-a dreptul zgarcenie acceptata social.)
Baietii astia, protestantii, dau un sens religios existentei in lume qua lume, sanctifica profesia, esti damnat de la inceput asa ca ai pus-o, pune mana si munceste basically. Strange banii, care vor face si mai multi bani. Nimic nou pana aici.
Dar zic, fiind domnii astia atat de corecti si atenti cu trecerea lor prin lume, irosirea mancarii prin overfeeding este un pacat la fel de mare ca si irosirea banilor prin cheltuiala.
Asa incat redarile grafice ale vremii sunt anume catolicii mai rotunjiti, reformatii mai indarjiti si slabi rau.
Dupa cum rolul in lume trebuie sa fie conform cu cuvantul Domnului exprimat prin Beruf – sa iti faci treaba bine si sa nu consumi aiurea (ceva similaritati cu teorii moderne ale sustenabilitatii?) la fel si rolul stomacului in lume este dureros limitat la o nedemna, frugala soarta: a mentine pre-damnatul in functiune spre a produce, da, bunuri si servicii. Ok.
Adica, mancatul pe sponci e de la Dumnezeu, imbuibatul e de la nefartat.
Calugarii rumeni binedispusi catolici si Falstafii trec drept facatori de rau asociati curviei de la Roma.
In paralel cu geneza capitalismului spiritul protestant aduce in lume cultul omului slab care isi vede de treaba lui, fara sa petreaca prea mult. Modern corporate culture all the way. Nu iesi in evidenta. Faci exercitii in fiecare zi, ai asigurare de viata, contribui la pensie. Pui deoparte, esti tuns scurt. Ai o profesie. Esi slab si fit.
Teroarea fitness-ului ca si cuvant al Domnului sta asupra noastra in formele dibaci deghizate ale cultului Brave New World al sanatatii imbecile.
Sa fim gonflabili ( Huxley, va rog).
In fine. Asta pentru ca in seara asta nu am avut chef de mers la sala si am citit din Minima Moralia despre Falstaff.
Si cazul advers: redarile grafice de olandezi protestanti implica forme rotunde, urate, si pesti morti in naturi moarte.
6 comentarii:
Bai, poti sa crezi ca exact cand publicai tu postul asta eu ma uitam la Henry V varianta cu Kenneth Branagh? Absolut futere :)
Amice, nu exista coincidente
Comentariile la blog-uri sunt de doua feluri : congratulatoare ("gândim la fel, facem parte din aceeasi gasca") si deconstructiv(ist)e, adica vin cu Derrida(rea).
Asta doar asa, ca sa justific "agresiunea" : nu prea se tine, excursul matale. Fiindca sa fii slab si fit prin alergare dupa ce te-ai indopat in prealabil este sa fii ipocrit (precum papistasii). Spiritul protestant ar fi slab si fit prin cumpatare.
Si pe urma, daca ar fi asa, de ce ar fi reusit contaminarea ortodocsilor de la parcul Ioanid, pe care moartea lui Luther nu i-a impiedicat sa clipeasca
Va multumesc, comentariul dumneavoastra mi-a strecurat samburele indoielii... :). adica, aproape aveti dreptate, ce mai
Deci pana la urma, sunteti un bon vivant?:)
Deci, pana la urma, nu raspund, ca incerc sa ascund :)
Trimiteți un comentariu