Asa-zisul scandal ICR New York este de un absurd ilariant. E ca o trasnaie. O povestire cu final neasteptat. Domnii de la Ziua si din alte stabilimente de turnatori si securisti hraniti de mana larga a ciocoilor de media pun la cale un fel de farse. Pocnitori.
E ca si cum ar trage fatza de masa cu pahare de vin cu tot.
Cine comenteaza? Vacaroiu. Cine se sesizeaza in Parlament? Adrian Paunescu.
(vacaroiu comenteaza deunazi cum se face ca CE are tupeu sa critice un Parlament national).
Deci gasesc o reala calitate in umorul de discoteca sateasca pus la cale de complexul media controlata-parlamentari inepti si aserviti.
Cred ca, pe urmele lui Steinhardt, ca si buni crestini, viata publica din Romania nu ar trebui sa mai faca greata- privita asa, oblic, inclinand capul, ea pare doar amuzanta, desucheta, hazlie.
Sa cante lautarii.
17 august 2008
Epistemologii relative
Relativismul epistemologic postmodern, postuland imposibilitatea cunoasterii transculturale, tribalizeaza culturile si neaga posibilitatea cunoasterii ca exacta si absoluta (in fond, a oricarei cunoasteri, pentru ca rolul cunoasterii nu poate fi partial ci doar teleologic, mergand catre finalitate, adica in final absoluta, certa). La capat aceasta explicatie ne lasa in bratele mortii, efemeride, cu certudini imediate, ca lumina soarelui si satisfactia mancarii. Cultura ca exercitiu al mantuirii individuale si colective, in timp (temporala), dispare. Ca intr-un roman de Vonnegut, devenim animale marine in apa caldutza a unei lagune- fara memorie, fara dureri de dinti (murim devreme), fara angoase.
Scepticismul relativismului este, in mod amuzant, contrazis doar de sine- respectiv de puterea (certa si absoluta) cu care crede in valabilitatea explicatiei sale. Este vechea dilema a scepticilor clasici- cunoasterea absoluta nu este posibila, si ceea ce spun este o cunoastere absoluta.
Funny.
Doar ca asta apartine culturii clasice elene si noi ca, de exemplu, romani particulari din Bucuresti, nu putem judeca, compara sau folosi alta cunostere decat cea din paradigma noastra. Care e ea?
Scepticismul relativismului este, in mod amuzant, contrazis doar de sine- respectiv de puterea (certa si absoluta) cu care crede in valabilitatea explicatiei sale. Este vechea dilema a scepticilor clasici- cunoasterea absoluta nu este posibila, si ceea ce spun este o cunoastere absoluta.
Funny.
Doar ca asta apartine culturii clasice elene si noi ca, de exemplu, romani particulari din Bucuresti, nu putem judeca, compara sau folosi alta cunostere decat cea din paradigma noastra. Care e ea?
10 august 2008
Cativa elefanti
Ca sa urci pe elefant au construit un chiosc din lemn. Lemnul e putrezit si elefantul e inalt.
Dupa care suit pe elefant, am mers prin iarba mai inalta decat elefantul. Si am vazut, la vreo doua minute dupa ce au tacut italienii aia doi, rinocerul, care pastea. Si un pic mai tarziu caprioarele. Pe langa produsul turistic indubitabil, nu poti chiciui natura, adica the real thing. Era iarba inalta si jos mlastina. Am trecut raul de doua ori cu elefantul. In rau era un crocodil, pe care mi l-a aratat ghidul. In departare erau munti, dupa o ploaie puternica, obisnuita, de ora doua si o ceata usoara se ridica. Un miros ciudat de, sa zicem, elefant plus mlastina incalzita in sauna plus odicolonul italiencei. Adica, a fost misto, in general.
La sfarsit driver-ul (elefantului) a zis ca a vazut un male elefant, salbatic, dar nu ne-a dus inspre el pentru ca e periculos in acest sezon.
Dimineata am fost la un breeding center. Are numai femele si pui si noaptea, cica, vin elefantii masculi care ataca gardurile sa ajunga la femele. Uneori au ajuns. Inainte aveau si un elefant mascul dar aia din libertate l-au omorat, acesta fiind legat. Acum cand au nevoie sa impregneze elefantele, le leaga de un copac in padure. Cica elefantii tin minte cine le-a placut si cine nu si tind sa se imperecheze cu acelasi personaj. In rest cald.
Dupa care suit pe elefant, am mers prin iarba mai inalta decat elefantul. Si am vazut, la vreo doua minute dupa ce au tacut italienii aia doi, rinocerul, care pastea. Si un pic mai tarziu caprioarele. Pe langa produsul turistic indubitabil, nu poti chiciui natura, adica the real thing. Era iarba inalta si jos mlastina. Am trecut raul de doua ori cu elefantul. In rau era un crocodil, pe care mi l-a aratat ghidul. In departare erau munti, dupa o ploaie puternica, obisnuita, de ora doua si o ceata usoara se ridica. Un miros ciudat de, sa zicem, elefant plus mlastina incalzita in sauna plus odicolonul italiencei. Adica, a fost misto, in general.
La sfarsit driver-ul (elefantului) a zis ca a vazut un male elefant, salbatic, dar nu ne-a dus inspre el pentru ca e periculos in acest sezon.
Dimineata am fost la un breeding center. Are numai femele si pui si noaptea, cica, vin elefantii masculi care ataca gardurile sa ajunga la femele. Uneori au ajuns. Inainte aveau si un elefant mascul dar aia din libertate l-au omorat, acesta fiind legat. Acum cand au nevoie sa impregneze elefantele, le leaga de un copac in padure. Cica elefantii tin minte cine le-a placut si cine nu si tind sa se imperecheze cu acelasi personaj. In rest cald.
09 august 2008
Mowgli. Shere Khan.
In timp ce este intuneric, ploua. De pe terasa am vazut clar cum intai au trecut elefantii, venind de la camp precum carele cu boi. Elefanti mai mici sau mai mari. Mai apoi a trecut vantul care a facut iarba inalta de dupa rau sa faca valuri lungi, grase. Apoi a venit lumina stranie si apoi a venit ploaia.
In Chitwan, in sud, in Terai, dincolo de rau incepe the national park. Adica tigri. Si Bagheera. Kaa. Am fost cu un jeep pana la un resort in jungla pentru o cazare mai up-market. O cladire inchisa, coloniala, murdara, mancata de mucegai si de jungla pana in ultima caramida. Umed. Inchis. Dulceag. In satele pe langa care am trecut water buffalos se scalda in apa, copii goi alearga prin noroi. Parintii muncesc la orez, tot in noroi. Este stuf si noroi si pamant si casele sunt facute din aceste materiale primare. Oamenii sunt facuti din aceleasi materiale primare. Dar mai directi si usor indiferenti, ca niste animale intelepte si vechi, care sunt tot timpul serioase si in treaba. Ei au treaba, ca niste tarani seriosi ce se afla, si nu se uita la europeni. Care arata in mod distinct idioti cu camerele lor de fotografiat. Nimeni nu pozeaza pentru europeni, nici macar elefantii. Avantajul e ca sunt putini europeni, putini, circa sase, albi, par goi si grasuti ca niste viermisori pentru momeala. Ceea ce probabil si sunt.
Deci aici, acum, langa jungla grasa, zemoasa. Stai, ca si altadata, sa intrebi daca realitatea este mai tare decat cartea. Greu de spus. Kipling-ul citit in dormitor sau acum, realitatea? Pe terasa, cu carlsberg, si ceva muzica buna si in departare ierburile. Aici natura bate la puncte, strategic. In camera soparle si plase de tantari. Acum malaria este printre noi, cu toata fundatia aia noua a lui Bill Gates. Malaria, ca si elefantii, doesn’t care.
E cald umed si greu, apasat, tare. Insecte grase. In ierburi, cobra. La cateva sute de metri, tigri, corcodili, rinoceri. Maine probabil ceva safari.
In Chitwan, in sud, in Terai, dincolo de rau incepe the national park. Adica tigri. Si Bagheera. Kaa. Am fost cu un jeep pana la un resort in jungla pentru o cazare mai up-market. O cladire inchisa, coloniala, murdara, mancata de mucegai si de jungla pana in ultima caramida. Umed. Inchis. Dulceag. In satele pe langa care am trecut water buffalos se scalda in apa, copii goi alearga prin noroi. Parintii muncesc la orez, tot in noroi. Este stuf si noroi si pamant si casele sunt facute din aceste materiale primare. Oamenii sunt facuti din aceleasi materiale primare. Dar mai directi si usor indiferenti, ca niste animale intelepte si vechi, care sunt tot timpul serioase si in treaba. Ei au treaba, ca niste tarani seriosi ce se afla, si nu se uita la europeni. Care arata in mod distinct idioti cu camerele lor de fotografiat. Nimeni nu pozeaza pentru europeni, nici macar elefantii. Avantajul e ca sunt putini europeni, putini, circa sase, albi, par goi si grasuti ca niste viermisori pentru momeala. Ceea ce probabil si sunt.
Deci aici, acum, langa jungla grasa, zemoasa. Stai, ca si altadata, sa intrebi daca realitatea este mai tare decat cartea. Greu de spus. Kipling-ul citit in dormitor sau acum, realitatea? Pe terasa, cu carlsberg, si ceva muzica buna si in departare ierburile. Aici natura bate la puncte, strategic. In camera soparle si plase de tantari. Acum malaria este printre noi, cu toata fundatia aia noua a lui Bill Gates. Malaria, ca si elefantii, doesn’t care.
E cald umed si greu, apasat, tare. Insecte grase. In ierburi, cobra. La cateva sute de metri, tigri, corcodili, rinoceri. Maine probabil ceva safari.
07 august 2008
Alte zile
Coborand din Namche Bazar, ceva raceala acumulata in noaptea rece din Monju impreuna cu ceva AMS au facut din
coborarea simpla de doua ore un efort masiv de balansare pe cele patru picioare. Betele duraliminiu rosii preced
picioarele la coborare, de mare ajutor, negociind pietre rebele si portiuni alunecoase. Sunt momente ca acestea
cand te loveste puternic realitatea scaunului de la birou... Da, mult mai mult sport, bineinateles, un teren de
tenis la Lhasa pentru sapte ani in Tibet confortabili.Traversarea de la 2900, first Everest view point, punte lunga peste confluenta Kosi, drumul se imbunatateste.
Porterul al carui nume l-am uitat din primul moment zambeste incurajator din spate.
Infierbantat de febra ajung la Kailash, cateva casute din placaj care sunt epitomul confortului occidental acum- un
pat, o patura, si ceai. Urmatoarea zi intre paturi cu doua Economist mai vechi si ceai.Discutii lungi la masa in bucatarie. Sherpa, o specie de Tibetani traind in Nepal dealtfel, extind conceptul de
bucatarie la cel comercial de dining room. In dinaing-ul pentru turisti canapele de lemn sunt insirate, mai multe,
de-a lungul peretilor acompaniate de mici birouase din lemn pe care sunt aduse felurile complexe si, da, riscante.
Dar este frig in dining si masa si discutiile au loc in bucatarie, o varianta mica a dining-ului. dincolo de un fel
de tejghea femeile casei (vreo cinci) gatesc chestiuni in vase mari care fierb si in care se arunca casual ierburi
si bucati dintr-un aluat framantat in timp ce rad la replicile discutiei. Nu iau parte activ, dar rad activ. Domnul
in cauza e un sherpa respectabil (usor alcoolist aflu mai tarziu) cu ceva iesiri prin State, fosta companie de
trekking... in fine. Ce face el ziua. are o mica gradina. altceva? Nu prea mare lucruri. In sezon multi multi
turisti. da, rusii beau mult si vorbesc mult. da. si britanicii vorbesc mult, dar doar dupa ce beau. tot mult.
romani a mai vazut vreo doi, dar sunt raritati. Nu m-am aclimatizat foarte bine, inca dor chestiuni (sinusurile de
exemplu) desi sunt la putin sub trei mii de metri.
Seara urmatoare suntem invitati (ajung si ceilalti) la un chef pricinuit de un festival budhist. aiuritor complet,
muzica pop tibetana (da, exista), lumina galbena de bec, fetele expresive ale domnilor privind serios in cana cu
bere din orez, chang. Alba, organica, usor acrisoara. Un butoi mare albastru de plastic este vanturat periodic cu
un polonic. Ni se ofera de multe ori din lichidul alb, care ar putea provoca convulsii majore unui interior de
european. luam si varsam discret paharele intre pietre. Intr-o casa ceva mai departe barbatii serioasi joaca carti
( asul de pica este "Tiger") pe chipsuri din boabe de linte. fiecare boaba valoareaza zece rupii. Gazda noastra cu
ochii rosii din ce in ce mai injectati pierde. gramada de boabe se reduce u fiecare trecere pe care o facem. Suntem
invitati la masa, toata lumea ingurgiteaza serios cantitati enorme de dhal bhaat, orez cu un soi de sos de linte.
Mancam si noi cat putem. Fetze, multe fetze, unele curioase ori apatice. altii seriosi. toata lumea bea chang
dedicat. In grup, oraganizat. mananca in grup, organizat. noi ne eschivam asteptand un fel de rachiu local care nu
mai ajunge. Plecam intr-un final, ratand mult promisul apoteotic dans.Discutam in cateva randuri cu gazda noastra actuala de la Kailesh (numele unui munte sfant practic situat in tibet)
si cu cea trecuta de la top lodge. Aflam ca sunt frati. Cel de la Top lodge are o fata frumoasa in schimb. Urcam
dealul de 20 de minute catre casutele noastre din placaj cu fluturi de noapte mari si urati, si in drum trecem pe
langa doua perechi de ochi ce lucesc in noapte in tufisul des de langa o cascada sinistra si uda pe care o
tarversam. Asumam ca sunt iaci si mergem mai departe.
A doua zi traseu lung de sase ore pana in lukla. Ajunsi jos ne cinstim pe noi si pe porteri cu bere la un bar
pustiu (trei mese de plastic alb pe iarba), avand argumentul muzicii- dire straits. Seara cade repede peste
ceaiurile nostre lemon si pizza himalaya. Extenuare. Pizza Himalaya buna. Iar ganduri necurate la adresa scaunului
de la birou.
coborarea simpla de doua ore un efort masiv de balansare pe cele patru picioare. Betele duraliminiu rosii preced
picioarele la coborare, de mare ajutor, negociind pietre rebele si portiuni alunecoase. Sunt momente ca acestea
cand te loveste puternic realitatea scaunului de la birou... Da, mult mai mult sport, bineinateles, un teren de
tenis la Lhasa pentru sapte ani in Tibet confortabili.Traversarea de la 2900, first Everest view point, punte lunga peste confluenta Kosi, drumul se imbunatateste.
Porterul al carui nume l-am uitat din primul moment zambeste incurajator din spate.
Infierbantat de febra ajung la Kailash, cateva casute din placaj care sunt epitomul confortului occidental acum- un
pat, o patura, si ceai. Urmatoarea zi intre paturi cu doua Economist mai vechi si ceai.Discutii lungi la masa in bucatarie. Sherpa, o specie de Tibetani traind in Nepal dealtfel, extind conceptul de
bucatarie la cel comercial de dining room. In dinaing-ul pentru turisti canapele de lemn sunt insirate, mai multe,
de-a lungul peretilor acompaniate de mici birouase din lemn pe care sunt aduse felurile complexe si, da, riscante.
Dar este frig in dining si masa si discutiile au loc in bucatarie, o varianta mica a dining-ului. dincolo de un fel
de tejghea femeile casei (vreo cinci) gatesc chestiuni in vase mari care fierb si in care se arunca casual ierburi
si bucati dintr-un aluat framantat in timp ce rad la replicile discutiei. Nu iau parte activ, dar rad activ. Domnul
in cauza e un sherpa respectabil (usor alcoolist aflu mai tarziu) cu ceva iesiri prin State, fosta companie de
trekking... in fine. Ce face el ziua. are o mica gradina. altceva? Nu prea mare lucruri. In sezon multi multi
turisti. da, rusii beau mult si vorbesc mult. da. si britanicii vorbesc mult, dar doar dupa ce beau. tot mult.
romani a mai vazut vreo doi, dar sunt raritati. Nu m-am aclimatizat foarte bine, inca dor chestiuni (sinusurile de
exemplu) desi sunt la putin sub trei mii de metri.
Seara urmatoare suntem invitati (ajung si ceilalti) la un chef pricinuit de un festival budhist. aiuritor complet,
muzica pop tibetana (da, exista), lumina galbena de bec, fetele expresive ale domnilor privind serios in cana cu
bere din orez, chang. Alba, organica, usor acrisoara. Un butoi mare albastru de plastic este vanturat periodic cu
un polonic. Ni se ofera de multe ori din lichidul alb, care ar putea provoca convulsii majore unui interior de
european. luam si varsam discret paharele intre pietre. Intr-o casa ceva mai departe barbatii serioasi joaca carti
( asul de pica este "Tiger") pe chipsuri din boabe de linte. fiecare boaba valoareaza zece rupii. Gazda noastra cu
ochii rosii din ce in ce mai injectati pierde. gramada de boabe se reduce u fiecare trecere pe care o facem. Suntem
invitati la masa, toata lumea ingurgiteaza serios cantitati enorme de dhal bhaat, orez cu un soi de sos de linte.
Mancam si noi cat putem. Fetze, multe fetze, unele curioase ori apatice. altii seriosi. toata lumea bea chang
dedicat. In grup, oraganizat. mananca in grup, organizat. noi ne eschivam asteptand un fel de rachiu local care nu
mai ajunge. Plecam intr-un final, ratand mult promisul apoteotic dans.Discutam in cateva randuri cu gazda noastra actuala de la Kailesh (numele unui munte sfant practic situat in tibet)
si cu cea trecuta de la top lodge. Aflam ca sunt frati. Cel de la Top lodge are o fata frumoasa in schimb. Urcam
dealul de 20 de minute catre casutele noastre din placaj cu fluturi de noapte mari si urati, si in drum trecem pe
langa doua perechi de ochi ce lucesc in noapte in tufisul des de langa o cascada sinistra si uda pe care o
tarversam. Asumam ca sunt iaci si mergem mai departe.
A doua zi traseu lung de sase ore pana in lukla. Ajunsi jos ne cinstim pe noi si pe porteri cu bere la un bar
pustiu (trei mese de plastic alb pe iarba), avand argumentul muzicii- dire straits. Seara cade repede peste
ceaiurile nostre lemon si pizza himalaya. Extenuare. Pizza Himalaya buna. Iar ganduri necurate la adresa scaunului
de la birou.
02 august 2008
Alte zile. Everest Base Camp trek
Zbor Kathmandu Lukla intr-un twin Otter care pare improvizat de un inginer
pasionat de aviatie. Aterizare pe aeroport la Lukla pe o pista mai mica decat
puntea unui portavion, in panta si cu un munte la capat. aterizare fain frumoasa
insa, si dupa trecerea prin camera pana la care bagajele erau tarate amabil de cativa
domni, ai ochi sa admiri dimineata frumoasa in Himalaia.
Miros de munte, aer de munte, mult mai curat. Este mai mult decat evidenta
trecerea intr-un alt spatiu cultural. Aici traiesc Sherpa, care sunt inruditi cu
tibetanii si mult mai putin inruditi cu newari din Kathamandu valley. Asta e un
lucru bun. pensiunea la care ne oprim sa mancam este adminstrata curat si frumos
de un domn Sherpa, calm si sigur pe el, care ne da sfaturi utile, mancare buna si
doi porteri simpatici care se inhama la rucsaci. Ar fi putut sa ne vanda absolut
orice, o tehnica desavarsita, o engleza de munte, aspra.
Plecam spre Phakding, drumul sta in coasta unor vai imense, prin nimic deosebite
de vaile noastre decat prin dimensiuni. De, probabil, zece ori mai mari. oameni
simpatici, case cu acoperis albastru, drum relativ lejer. un fel de plimbare la
urma urmei. care insa dupa trei ore se transforma intr-o plimbare obositoare.
lipsa de somn si stress-ul din kathamndu isi spun cuvantul. mancam egg fried rice
si noodle soup si plecam mai departe pe valea unui Kosi, umflat de muson,
zgomotos, spectaculos si traversat din loc in loc de punti foarte lungi din metal
imbinat flexibil, capacitate circa o suta de iaci bucata. Facute de nemti,
speculam.
Seara dormim in Monju, 2850 m, la o pensiune relativ modesta insa curata (un
element foarte important aici). Paturile-prispa pe care urmeaza sa dormim nu au
nici un fel de alte textile decat un covoras tibetan dat fiind faptul ca de obicei
se doarme in saci de dormit. noi nu avem saci, solicitam si primim paturi. seara
relativ frig insa paturile sherpa sunt calduroase. dau un telefon in Romania care
ma costa de 16 ori cat cazarea, si dormim de la ora opt seara. Aici se modifica
cate ceva in fiziologie si orele opt sunt destul de inaintate.
La sase all up, masa, si plecare catre Namche Bazar, 3400 m. Drum mai spectaculos decat cu o zi
inainte si pe ultima bucata de doua ore cu o urcare extrem de abrupta dar, sa
zicem, sub Piatra Craiului. Trecem pe langa puncte de unde ar fi trebuit sa vedem
Everest insa sus e vreme inchisa de muson. Jos e soare intens care arde mult mai
tare decat la nivelul marii. Ne straduim sa ajungem cat mai repede, ploaia este
exacta- dupa ora doua ploua. In Namche facem un dans pentru a selecta, europeni
ingrozitori, cea mai buna pensiune. Destul de primitiv si rudimentar totul,
relativ scump, insa mancarea...buna. Sau safe ar fi cuvantul cel mai potrivit. in
continuare acoperisuri albastre la cele o suta de case din piatra sculptata
manual. copii cu ochi oblici, simpatici, privesc din porti. miroase a fum de
rasinoase.
In provincia Khumbu, parcul national Sagarmatha (numele sherpa al Everestului, cel
chinez e Chomolugma) nu exista un alt mod de transport si deplasare decat "on
foot".
Pe drum ne-am intersectat cu zeci de porteri cu incarcaturi incredibile, tabla,
scanduri, zeci si zeci de kilograme.
Oameni cu picioare musculoase, vanoase, care nu te privesc, parca nu existi, trec
cu incarcatura in spate, tiruri pe autostrada, decisi. Si, ne depasesc, in timp ce
noi avem rucsacii carati de porterii nostri simpatici.
In namche vremea este inchisa si scriu de la advertizatul - cel mai rapid internet
din lume. cu satelit and all. care ma costa pe o ora cat noaptea de cazare.E frumos aici la sherpa, si daca nu ar fi fitzele noastre de europeni obsedati de
confort ar fi si mai misto. dar probabil ca fitzele se mai duc in timp, e o
chestiune de adaptare, la fel cum astept sa ma adaptez la oxigenul mai rar de la
3400 de metri.
Acute Mountain Sickness is in our minds now. Se poate muri de edem
dupa 3000, depinde cum reactioneaza corpul. Sper sa reactioneze bine.
Hartile cu drumurile din zona sunt exilerante- pe aici, exact pe aici au trecut
Hillary si Tenzing si toate expeditiile de nebuni catre Base Camp. Multi nu s-au
intors. Este un aer misterios si puternic al Everestului, care ne fascineaza si pe
noi, amatori fara nici macar saci de dormit. Dar e bine. Daca e ok dimineata, maine Tengboche.
pasionat de aviatie. Aterizare pe aeroport la Lukla pe o pista mai mica decat
puntea unui portavion, in panta si cu un munte la capat. aterizare fain frumoasa
insa, si dupa trecerea prin camera pana la care bagajele erau tarate amabil de cativa
domni, ai ochi sa admiri dimineata frumoasa in Himalaia.
Miros de munte, aer de munte, mult mai curat. Este mai mult decat evidenta
trecerea intr-un alt spatiu cultural. Aici traiesc Sherpa, care sunt inruditi cu
tibetanii si mult mai putin inruditi cu newari din Kathamandu valley. Asta e un
lucru bun. pensiunea la care ne oprim sa mancam este adminstrata curat si frumos
de un domn Sherpa, calm si sigur pe el, care ne da sfaturi utile, mancare buna si
doi porteri simpatici care se inhama la rucsaci. Ar fi putut sa ne vanda absolut
orice, o tehnica desavarsita, o engleza de munte, aspra.
Plecam spre Phakding, drumul sta in coasta unor vai imense, prin nimic deosebite
de vaile noastre decat prin dimensiuni. De, probabil, zece ori mai mari. oameni
simpatici, case cu acoperis albastru, drum relativ lejer. un fel de plimbare la
urma urmei. care insa dupa trei ore se transforma intr-o plimbare obositoare.
lipsa de somn si stress-ul din kathamndu isi spun cuvantul. mancam egg fried rice
si noodle soup si plecam mai departe pe valea unui Kosi, umflat de muson,
zgomotos, spectaculos si traversat din loc in loc de punti foarte lungi din metal
imbinat flexibil, capacitate circa o suta de iaci bucata. Facute de nemti,
speculam.
Seara dormim in Monju, 2850 m, la o pensiune relativ modesta insa curata (un
element foarte important aici). Paturile-prispa pe care urmeaza sa dormim nu au
nici un fel de alte textile decat un covoras tibetan dat fiind faptul ca de obicei
se doarme in saci de dormit. noi nu avem saci, solicitam si primim paturi. seara
relativ frig insa paturile sherpa sunt calduroase. dau un telefon in Romania care
ma costa de 16 ori cat cazarea, si dormim de la ora opt seara. Aici se modifica
cate ceva in fiziologie si orele opt sunt destul de inaintate.
La sase all up, masa, si plecare catre Namche Bazar, 3400 m. Drum mai spectaculos decat cu o zi
inainte si pe ultima bucata de doua ore cu o urcare extrem de abrupta dar, sa
zicem, sub Piatra Craiului. Trecem pe langa puncte de unde ar fi trebuit sa vedem
Everest insa sus e vreme inchisa de muson. Jos e soare intens care arde mult mai
tare decat la nivelul marii. Ne straduim sa ajungem cat mai repede, ploaia este
exacta- dupa ora doua ploua. In Namche facem un dans pentru a selecta, europeni
ingrozitori, cea mai buna pensiune. Destul de primitiv si rudimentar totul,
relativ scump, insa mancarea...buna. Sau safe ar fi cuvantul cel mai potrivit. in
continuare acoperisuri albastre la cele o suta de case din piatra sculptata
manual. copii cu ochi oblici, simpatici, privesc din porti. miroase a fum de
rasinoase.
In provincia Khumbu, parcul national Sagarmatha (numele sherpa al Everestului, cel
chinez e Chomolugma) nu exista un alt mod de transport si deplasare decat "on
foot".
Pe drum ne-am intersectat cu zeci de porteri cu incarcaturi incredibile, tabla,
scanduri, zeci si zeci de kilograme.
Oameni cu picioare musculoase, vanoase, care nu te privesc, parca nu existi, trec
cu incarcatura in spate, tiruri pe autostrada, decisi. Si, ne depasesc, in timp ce
noi avem rucsacii carati de porterii nostri simpatici.
In namche vremea este inchisa si scriu de la advertizatul - cel mai rapid internet
din lume. cu satelit and all. care ma costa pe o ora cat noaptea de cazare.E frumos aici la sherpa, si daca nu ar fi fitzele noastre de europeni obsedati de
confort ar fi si mai misto. dar probabil ca fitzele se mai duc in timp, e o
chestiune de adaptare, la fel cum astept sa ma adaptez la oxigenul mai rar de la
3400 de metri.
Acute Mountain Sickness is in our minds now. Se poate muri de edem
dupa 3000, depinde cum reactioneaza corpul. Sper sa reactioneze bine.
Hartile cu drumurile din zona sunt exilerante- pe aici, exact pe aici au trecut
Hillary si Tenzing si toate expeditiile de nebuni catre Base Camp. Multi nu s-au
intors. Este un aer misterios si puternic al Everestului, care ne fascineaza si pe
noi, amatori fara nici macar saci de dormit. Dar e bine. Daca e ok dimineata, maine Tengboche.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)