ratoi si gaste, ulei pe panza

Am iesit la plimbare ieri dupa ploaie printr-un orasel aburos rece cu casute de turta dulce si cer violet (in luna lui marte, ora 7 seara). Acolo unde raul calm Mosel se confluenteaza cu Rinul mai putin calm stam asa contemplativ - noi zicem ca prostu, de unde prostul este de obicei statator si nu umblator- deranjat rar de zelul gafait al unor alergatori slabi, sarmani.
Atunci, tot calm si contemplativ, a macait empatic langa mine un ratoi verde, mare, cu dunga alba pe gat si carena neagra. A privit si apoi a trecut cu ruliu (nu tangaj) cararea pietruita si apoi zona cu iarba si s-a tot dus agale catre biserica sfantului Kastor, stil romanic, 836. La concertul de orga de seara probabil.
Am cugetat scurt la libertatea si pacea acestor pasari- in comparatie cu a mea de exemplu- iar in acest timp o gasca mare alba a decolat cu zgomot de pe apele linistite de langa mal.
In seara aceasta, la cativa kilometri in amonte pe Rin, tot pe iarba, tot seara pe la sapte, langa alta biserica dar tot pe mal, imi taie calea, ce sa crezi, un ratoi macaind in peto. Nu am argumente tari dar sunt convins ca era acelasi ratoi. L-am susprins digital de data asta, in miscare, in timp ce ma privea lung din lateral, strategic, un galion in pozitie de tragere. Un pic zeflemitor, chiar arogant, dupa parerea mea.
M-am surprins gandind, automat - 1. Rata asta a scapat de undeva. 2 cine o fi stapanul 3. Rata asta e de mancare.
Luat pe nepregatite de atata libertate aroganta, inteleg mai bine pe acei ce au poftit la gaste teutone prin parcuri- surpriza este totala cand vezi aerul firesc cu care esti scrutat si naste pe de o parte intrebari filosofice si pe de alta ispite pragmatice.