Torentul de motociclete pe care sunt NUMAI fete, barbati cu motociclete sunt foarte putini si aia par prin efect efeminati, se opreste in fata unei discoteci, cu o reclama de neon stil Vox Costinesti in 1985. La intrare una din tipele de la bilete solicita lui Si ca falangul (am observat ca pronuntia de fapt nu e farang cum scrie in toate ghidurile ci “falang”), adica eu, sa ii cumpar un ceva, ceea ce si fac, rade, rad, intru, intuneric.
Ne asezam la o masa, apare pe o scena micuta o formatie din trei domni din care unul este “venit din
Intre timp, se serveste la mese numai Beerlao (care este buna dar la o vreme simti nevoia unei variatii) dar se pare ca exista un soi de directiva care nu permite vanzarera in discoteci decat a acestui produs national highly valued.
Exista si Cola, din care beau domnisoarele imbracate relativ sumar- dupa ce esti obisnuit cu conceptul modern de club etc, este efectiv ciudat sa observi domnisoare timide si firave, incaltate cu papuci (shlapi :), band cola. La un moment dat una dintre cantarete takes matters into her hands, coboara de pe scena si incepe sa danseze. Si imi spune ca deja s-a baut destula bere astfel incat acum lumea are curajul sa danseze. Un turist japonez beat cu un grup de japonezi mai putin beti, incearca sa faca fotografii multe cantaretei curajoase. Niste americani intr-un colt ofera un tip cantaretei in cauza (se pare ca fusese interesant ce cantase, nu observasem).
Intuneric, se sting cele cateva (doua) becuri neon din spatele scenei si raman cele cateva (4) becuri colorate, dar mai putin intens. Aproape pitch black.
Dar se danseaza, fetele in papuci incep un dans ritmat trei inainte trei inapoi, un turist neamt de langa mine se uita cu pofta, se pare ca e venit din Thailanda, din pacate pentru el produsul de vanzare in Thailanda nu e de vanzare aici. Sau este, pentru ca la un moment dat o domnisoara destul de interesanta ma invita la dans, incerc cativa pasi, cedez, ma intorc la loc, Si imi spune ca e posibiul sa fie... in the business pentru ca fetele Lao nu invita falangi la dans in mod normal, stau acasa si daca vrei sa le curtezi trebuie sa le vizitezi parintii (care sunt de obicei domnii aceia care stau intinsi toata ziua) si mai apoi nu stiu, sa te placa sau ceva.
In fine, consideratiile etnografice limitate de zgomotul din discoteca, apoi incep sa danseze un soi de macarena grup dancing dar pe muzica folk Lao, este un show interesant, plecam, stau la o terasa dupa ce apuc sa ma duca pe motocicleta o domnisoara mai amabila care intelege curiozitatea mea.
Motocicleta joasa, picioarele indoite, toti localii rad de falangul mare, domnisoara conduce, dupa care ceva bere si somn- hotel Phousi.
A doua zi plecare la Tat Sae, o cascada, merg cu masina vreo jumatate de ora mai apoi 10 minute cu barca down the Mekong, e clar ca barcile in cauza nu au fost proiectate pentru astfel de loads, se clatina absolut primejdios de fiecare data cand ridic mana sa fac o fotografie.
Barca si maceta
Ajung la cascada, cativa turisti, frumos, poze, soare extrem de intens, locali care stau imbracati, in fund, in mijlocul suvoiului cascadei, cu apa curgand pe langa ei, si discuta linistiti, este versiunea locala de picnic.
Relaxare cu apa
Trec prin diverse sate la intoarcere.
Vizita in the Wieving Village (pronutat de Si viving), unde vad multi viermi de matase, o serie de peisaje absolut superbe si negociez indelung pentru produse din hartie naturala, in sensul ca din scoarta de copac, facuta acolo, sita, scoarte de copac, uscat la soare etc, cand ajungi doamna in cauza iese, face o demonstratie, o coala de hartie, apoi se intoarce la loc undeva, nu stiu unde, dispare.
In locul ei apare un domn amabil care din spatele unei vitrine te imbie cu cateva produse din hartie. Negociez indelung cumpar si plec ferm convins ca am platit de trei ori pretul.
Peisaje extraordinare, prezenta omului este minimala, este timid retras in spatele unor colibe, de fapt nu e retras ci parte a acestei lumi impreuna cu bivolii si campurile nesfarsite de orez (laborioasa cultura, mii si mii de mici baraje si fiecare fir plantat cu mana), they blend together, nu vezi diferente, de asta a fost greu de construit drumul- acum cativa ani lua cateva saptamani de la Vientiane la Luang Prabang se folosea cu precadere Mekongul pentru a scurta perioada-, de asta ti se pare nefiresc sa vezi turisti nemti in shorturi- ei sunt nenaturali si apar muste colorate pe fundalul verde.
Seara somn.
Astazi un numar mare de temple- e clar, la un moment dat dobandesti un ochi in a vedea detalii in ceea ce initial parea indinstinctiv- unul mai frumos, altul mai negru- acoperisuri stil “Luang Prabang”. Joase, pana aproape de pamant, in mai multe straturi, care in timp ce declara ceva (cum orice ‘produs arhitectural’ face), se si straduiesc sa iasa cat mai putin in evidenta, cu o timiditate gracila.
Templu, Luang Prabang
Waiting
Bonze painting
Buzi multi (observ ca e important numarul, templele cu cat mai multe statui ale lui Buda sunt mai importante decat altele) in schimb unii extrem de interesanti, unul inclinat- ‘reclining Budha’, de o simplitate si firestenie brancusiana- mana exitinsa intr-un gest simplu sa sprijina capul.
Cei mai multi insa imobili si indistincti, cast in iron.
Palatul regal, frumos, o combinatie de arhitectura franceza cu elemente locale, pastrat asa cum era in '75 cand Pathet Lao (comunistii) au alungat familia regala. In schimb, uimitor, prezenta minima a mentiunilor comuniste- o singura fotografie la intrare cu lideri. In rest, un muzeu frumos si plin de parfumul regalitatii distante orientale, (notabil- portretele regelui facute prin '60 de artistul sovietic Ilia Guzunov, in clar stil realist socialist, cu mutre de frezori, dar cu simbolurile regale orientale, absolut fantastic).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu