05 ianuarie 2008

Peter Solterdijk, Reguli pentru parcul uman

Imi place Sloterdijk.

Reguli pentru parcul uman porneste de la Scrisoarea pentru umanism a lui Heidegger si merge intr-un spatiu aproape interzis dupa Nietzsche- datoria omului de a se imbunatati pe sine.
Umanismul nu si-a dus la capat misiunea pentru ca dupa asezarea omului in centrul lumii nu a continuat antropodiceea prin cultura (sau nu a putut sa continue, pentru ca i-au lipsit instrumentele). Cartile scrise si societatile de cititori (prieteni) nu au reusit ceea ce de fapt ar trebui sa fie scopul ultim al culturii- imbunatatirea subiectilor.
Intr-o lume contemporana complet dezinhibata, scaldata in violenta, posedata de medii cvasi-culturale de entertainment si in care umanismul clasic a devenit o componenta de nisa, datoria filosofului ramane aceea de a gandi solutii de ameliorare a omului, de re-civilizare. Iar omul este acel animal care se imbunatateste pe sine, in cetate, civitas, civilizand si fiind civilizat.

Niciun comentariu: