stiu care era romanul zice amicul in timp ce desfa

ce o sticla de apa, romanul unei poloneze, flights, the booker prize for a novel, ceva cu calatorii si anatomie.
Din camera alaturata se aud cei doi tipi din Bogota vorbind prin peretii cu urme de tantari morti,
nu s-a varuit de ceva timp dar locul e ok, e un fel de insula de cearsafuri curate care iti place, pentru ca esti european, moale ca o clatita, si cari vulnerabil cu tine posibilitatea tuturor eczemelor imaginare si toate bolile despre care ti-au vorbit oamenii in alb, care nu te lasa sa respiri sub bagajul lucrurilor care se pot intampla. In timpul conversatiei de mai devreme de pe terasa S vorbea incontinent dupa ginurile de la casa din deal, acoperind opiniile destul de particulare despre Pinochet si Chile ale columbienilor.
Aceasta, casa din deal, este o constructie aiuritoare care risipeste beton in volute nenecesare deasupra carora imparateste cu gesturi ferme si voce ragusita o scotianca batrana care era de asteptat sa fie si nebuna, dar nu e. Are parul alb si fata patrata, colturile buzelor subtiri se lasa in jos a dezamagire cand spune ca nu are whisky sour. Arata cu un gest exersat spre carliontii gri, rari, si spune with these i can get away with murder. Nu vrei sa stii mai mult dar pe ton neutru povesteste ca aduce sticle, cate patru, in valiza (probabil nu e permis) dar acum nu mai are pentru ca tocmai a fost un film crew.

Din avionul de Lalibela (accent pe i) pamantul rosu se vede brazdat, ranit ca un cocos transat inainte de ciorba, fara intestine, cu carnea curata si roza. Spui aiurea, ametit de pastilele de Malarone care transforma realitatea in pufi de vata lipsiti de consistenta, ca asta de jos e marele rift, te referi la taietura uscata care conflueaza cu alte taieturi uscate, fara apa, inca nu este sezonul ploios, printre feliile mari ale acestui podis nesfarsit. Nici nu stii cand este sezonul ploios pentru simplul motiv ca nu ai citit ghidul Bradt, enorm, mustind de informatie ca un burete de vin asezat in vasul mic de lut de sub cepul butoiului de vin rosu din beciul bunicii.
Africa se insinueaza ca un praf fin si rosu crantanind in dinti cu toate spaimele - sigur ai auzit de fluturi care au intepat o amica si pac! era sa moara si apoi doctorii au spus ce dracu ai cautat acolo, doar ca aici se rade in hainele albe de duminica, se vede ca ii doare undeva de reprezentarile tale din canapea, de filmele si cartile tale uscate, nu stiu, 3, 4, aici pulseaza sangele intr-un soare care corodeaza incet arama ta calpa de certitudini.
Cum e Etiopia?
E mirosul care se ridica dupa ploaia din Addis. Taxiuri albastre, Lada, vechi de 40-50 de ani, gustul primejdios al sosurilor rosii prin care tavalesti injera, lipia din aluat fermentat. Este intalnirea oboselii cu mirosul de tamaie din restaurantul rotund si intunecat, este piatra care s-a retras sub dalta lor ca o maree lasand in urma bisericile sculptate. Lalibela ziua unu, seara.