Vittorio Emanuel

Ploua suvoaie in Gondar si trotuarul luceste ud in lumina farurilor cand sari din tuk-tuk. E intuneric pe strada si hotel Ethiopia cu curbele lui de femeie care danseaza Charleston ti se pare un adapost bun. Fulgera, apoi auzi tunetul. Te grabesti si intri in holul cochet al cladirii construite de italieni in vremea razboiului. Usa de lemn cu geamuri mari pocneste tare in urma ta. Inauntru, desigur, curentul electric este intrerupt, cum este de multe ori. Paharele de pe mese reflecta lumina palida a unei lanterne de la bar, tragi un scaun si te asezi. Dintr-un colt intunecat apare o silueta si comanzi un shai, ea da din cap in felul acela in care aprobarea e o aruncare de barbie in sus. Deasupra ei vezi un poster, pentru ca ti s-au mai obisnuit ochii cu intunericul, este o harta pe care scrie mare Ethiopia cu fonturi model Humphrey Bogart. Este varianta mare, cu tot cu Eritreea si accesul la apele calde ale Marii Rosii, pline de pesti colorati si scufundatori nemti.
E liniste, pentru ca nimeni nu vorbeste si amicul S s-a dus sa caute niste wifi undeva peste strada. Stai pe scaun si bei din ceaiul foarte dulce si foarte fierbinte. Umbrele trecatorilor sunt proiectate pe ferestrele inalte ale parterului de masinile care se invart in sensul giratoriu din Piazza. Sala este aproape goala si barul din lungul peretelui este dominat de un espressor enorm care pare turnat in fonta pentru a incapsula etans fanteziile africane ale unui maior italian de cavalerie. Sa spunem Vittorio Emanuel.
Ploaia rapaie si ti se face somn. Esti la al doilea ceai si ti-ai intors scaunul spre intrare ca sa vezi mai bine siluetele de afara. Timpul lui Vittorio Emanuel se amesteca cu timpul tau, apoi se intoarce S si comentezi ca e o vreme de anii 40, el zice ca e reinterpretarea moderna Hong Kong a temei, tu zici Wong Kar Wai, pentru ca si in filmele aluia ploua mult. Si gata cu hotel Ethiopia, iesi afara sa cauti un tuk-tuk.