ritual

In jurul focului, pe scaunele minuscule, stau un cuplu de americani tineri, ghidul lor, doua localnice si doi romani. Scaunele sunt stranse unul langa altul pentru a prinde umbra zgarcita a unui copac, soarele paraie incandescent. Alaturi o masa la fel de joasa joaca inegal pe o radacina de copac.

Americanca plange incet in spatele ochelarilor de soare, poti vedea asta daca esti foarte aproape si in unghiul corect. Dupa un timp una dintre tipele de langa instalatia de facut cafea se ridica si apropie de nasul fiecaruia o craticioara arsa plina cu boabe innegrite. Miroase intens a mic dejun de hotel bun, intr-o dimineata pe Croisette. Americanul aproba absent, ghidul nu se uita la cratita. Femeia ridica din umeri, se intoarce langa foc, se apleaca si toarna cu atentie boabele intr-un cilindru de metal, fara sa scape pe jos nici una. Cealalta, asezata pe scaun, incepe sa bata incet si ritmic continutul mojarului improvizat cu un soi de vergea de fier. Pe cap poarta o panza colorata in diverse nuante aprinse de rosu si priveste cu buzele stranse spre standul de suveniruri lipit de peretele muzeului. Are ochii mari si bine conturati, mana i se misca precis. Colega sta pe vine si flutura un carton intetind focul mic de sub ibric apoi dintr-o cutie de tabla inscriptionata numara cateva lingurite cu glas tare. Asteptam minute bune chirciti, ascultand bocanitul surd al macinatului.

La un moment dat doamna cu ibricul toarna un strop de fiertura aburinda intr-o cana de metal ce nu pare foarte curata. Spala cinci cesti trecand apa dintr-una in alta cu grija apoi le boteaza cu cateva picaturi negre din cana. Se indreapta de spate si toarna cu ibricul de sus in cestile mici, o parte din lichid sare in jur pe tava. Cum scrie la ghid, pentru spirite.
Bem incet, cafeaua este minunata. Americanca si americanul sorb solidar din cescute apoi isi spun cateva cuvinte. Din pacate, nu se aude.
Femeia care macina rade deodata tare si e mai bine intre obeliscurile de granit din Axum.